Hramul Bisericii Acoperamantul Maicii Domnului, din Bacau

Pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: “Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Biserica “implinirii tuturor dorintelor”

Numita si biserica “implinirii tuturor dorintelor”, dupa cum o numeste preotul paroh Radu Gabriel Ichim , biserica, construită iniţial ca un lăcaş de cult pentru persoanele cu deficienţe de auz, are acum din ce în ce mai mulţi enoriaşi. Acest sfânt lăcaş cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” a fost înălţat întru slava lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Eftimie – Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la iniţiativa preotului paroh Ichim-Radu Gabriel, venind în sprijinul celor peste 1025 de persoane cu deficienţe de auz şi de vorbire din întreaga Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului. Este ca o pată de culoare răsarita intre blocurile de pe strada Călugăreni. O bisericuţă din lemn în stil maramureşean care atrage privirea. În agitaţia oraşului, Biserica Acoperământul Maicii Domnului este o oază de linişte. “Băiatul meu nu a vorbit până la 4 ani. Atunci am hotărât că trebuie să fac ceva. Am urmat nişte cursuri pentru persoanele cu deficienţe de auz. Când le-am terminat, copilul a început să vorbească”, spune preotul Ichim, care adauga “După această întâmplare am hotărât că trebuie să fac ceva pentru aceste persoane. Aşa a luat fiinţă această biserică”. Enoriasii care vin la bisericuţa de lemn de pe strada Călugăreni formează o comunitate aparte. Greutăţile i-au unit. Spun că aşa au ajuns să fie mai buni. Când s-a ridicat această biserică părintele a lucrat cot la cot cu muncitorii. Cine nu a putut da BANI

a lucrat de dimineaţa până seara. S-a făcut voluntariat. Materialele de construcţii erau în curtea bisericii,fiind pazite zi şi noapte. Oricine este binevenit în această biserică. Şi nimeni nu pleacă fără ca sufletul să-i fie alinat. ”Am vrut să schimb monotonia oraşului. Am vrut să aduc un pic de rustic între betoane”, spune preotul Ichim. Întreaga construcţie a fost adusă din Maramureş. Şi meşterii tot de acolo au venit. A fost ridicată în numai 26 de zile. Încă de la intrare ai senzaţia că eşti în altă lume. Pridvorul are un aspect rustic. Băncuţele din lemn acoperite cu pleduri ţesute în casă, muşcatele şi petuniile pe care le întâlneşti la tot pasul îţi aduc linişte sufletească. Cele două policandre ale bisericii sunt făcute din coarne de cerb de un meşter popular din Bucovina. Coarnele au fost adunate de preot şi s-a plătit numai manopera. Toate păstrează acelaşi aer tradiţional, arhaic. Enoriaşii au numai cuvinte de laudă pentru preot. ”Dacă aş putea să fac pentru sufletul tatălui meu ce face părintele pentru sufletul meu… ar fi extraordinar”, ne-a mai spus Lenuţa Codreanu. ”Nu am vrut să fiu un preot navetist. Ceea ce fac, fac din tot sufletul. Nici nu vreau să mă laud”, a declarat de nenumarate ori preotul. La primele slujbe erau câte doi-trei oameni. Acum, nu mai încap nici în curte.

“Acest om este preotul…”

“În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei sale şi nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvântează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii şi sicriul; un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fireşte de el; pe care chiar necunoscuţii îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii merg şi depun mărturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor şi ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în ascuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii; la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţimea sentimentelor, ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oameni; un om, în fine, care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti. Acest om este preotul”. (A. de Lamartine).