Majorarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici a fost AMÂNATĂ

flacara_aragazMajorarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici, care trebuia aplicată din octombrie, a fost amânată de Guvern, printr-o hotărâre care prevede şi renegocierea calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, în sensul extinderii perioadei până la 30 iunie 2021 pentru aceşti consumatori.

Hotărârea a fost aprobată în şedinţa de luni a Guvernului.

În urmă cu o săptămână, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea preţului gazelor naturale produse în România şi destinate consumului populaţiei şi va prelungi cu cel puţin doi ani şi jumătate dereglementarea pieţei gazelor pentru companii.

Calendarului de liberalizare a preţului gazelor, convenit de Guvern cu Comisia Europeană în 2012, prevede ca acest proces să se încheie la 31 decembrie 2018.

În cazul în care Comisia Europeană va fi de acord cu propunerea Departamentului pentru Energie, liberalizarea va fi operată până la 1 iulie 2021.

Calendarul de liberalizare presupune mai multe creşteri trimestriale ale preţului gazelor din producţia internă.

Departamentul pentru Energie arată, într-un comunicat transmis la începutul lunii septembrie, că, din cauza unor neînţelegeri cu DG Întreprinderi, structură din cadrul CE, în privinţa dreptului consumatorilor casnici de a primi cu prioritate doar gaze din producţia internă, mai ieftine faţă de cele importate din Rusia, aplicarea calendarului agreat în 2012 de Guvern este momentan suspendată.

Astfel, prin suspendarea calendarului de liberalizare, creşterea de preţ programată pentru 1 octombrie este anulată.

Nicolescu declara în luna august pentru MEDIAFAX că legislaţia românească actuală prevede obligativitatea ca producătorii de gaze naturale să livreze cu prioritate gaze produse intern pentru populaţie, dar DG Întreprinderi din cadrul CE doreşte liminarea acestei prevedere.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de circa 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preţ reglementat.

Sursa: www.mediafax.ro

 

Adauga un comentariu

*