VREMEA până pe 14 septembrie

54043eb9682ccfe35d386b1bAdministraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 – 14 septembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

MOLDOVA

Media maximelor termice va fi de 26…27 de grade între 1 şi 4 septembrie, apoi temperaturile vor scădea spre valori medii de 24…25 de grade între 5 şi 9 septembrie. În ultimele zile ale intervalului de prognoză, tendinţa de răcire va continua şi, după 11 septembrie, maximele diurne nu vor mai depăşi, în medie, 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea valori medii de 13 grade la începutul intervalului, apoi vor marca o creştere spre 15 grade pe 3 şi 4 septembrie, pentru ca între 5 şi 11 septembrie să revină la valori de 12…13 grade. Iar spre finalul celor două săptămânî de prognoză valorile nocturne vor coborî spre o medie termică de aproximativ 10 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi local mai ridicată pe data de 3 septembrie şi, din nou, după 9 septembrie. În restul intervalului de prognoză doar cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*