Simona Halep: Am învăţat că trebuie să lupt până la ultima minge şi să am încredere că pot câştiga

simonahaleptenis-1398002514Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, că în meciul cu Danielle Rose Collins, din primul tur de la US Open, a avut emoţii, însă a învăţat că trebuie să lupte până la ultima minge şi să câştige partida chiar dacă a pierdut primul set.

„A fost un meci dificil, am început un pic nervoasă, cu emoţiile care sunt mereu în primul tur la un turneu, ea a jucat foarte bine, este tânără, motivată, vine de la colegiu şi n-a avut nimic de pierdut. Am încercat să fac tot ce pot pe teren şi de aceea probabil l-am şi câştigat. Am învăţat că trebuie să lupt până la ultima minge şi să am încredere că pot câştiga meciul chiar dacă am pierdut primul set”, a declarat Halep, care a spus că nici nu ştia cum arată adversara ei, deoarece a văzut-o prima oară pe teren.

Simona Halep a afirmat că a simţit o oarecare presiune la acest meci: „Nu e uşor să fii locul doi în lume şi să vii la un turneu de Grand Slam ca favorită a doua, toată lumea îmi spune că am şanse să câştig acest titlu, dar sunt încă departe şi trebuie să acord atenţie fiecărui meci în parte”.

Întrebată dacă a intrat în panică vreun moment şi dacă s-a gândit că ar putea pierde, ea a răspuns: „Nu am intrat în panică, doar că la ultimul ghem al primului set am dorit să arunc mingea în afara terenului pentru că mi s-a părut că e incredibil de dificil pentru mine, după care am mers la toaletă şi mi-am zis nu am nimic de pierdut şi am jucat bine”.

Despre viitoarea adversară, Jana Cepelova, Halep a afirmat că a avut un sezon bun: „O ştiu, a avut un an bun, am văzut-o când a câştigat finala la Charleston, va fi un meci dificil de asemenea, intenţionez să mă pregatesc pentru acest meci la fel de bine şi să-l câştig.”

Danielle Rose Collins a afirmat că meciul cu Simona Halep a reprezentat o experienţă incredibilă: „A fost o experienţă incredibilă, ea este o jucătoare extraordinară, cu multe victorii la activ m-am bucurat de această experienţă, dar ea este peste nivelul meu.”

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie nr. 2, a avut nevoie, luni, de un set decisiv pentru a o învinge, cu scorul de 6-7 (2), 6-1, 6-2, pe jucătoarea americană Danielle Rose Collins, fără loc WTA, dar fostă ocupantă a poziţiei 553 în 2012, în primul tur al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Halep va evolua în turul 2 în premieră împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, care a învins-o, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.

Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*