Blocaţi în vamă » Franţa i-a refuzat Ecuadorului viza de optimi

Rămaşi şi în inferioritate din minutul 50, ecuadorienii s-au bătut pentru fiecare palmă deteren, dar n-au reuşit decît să ”moară” frumos. Şi acum pleacă acasă.
Cu biletul de „optimi” practic în buzunar, Didier Deschamps n-a rezistat tentaţiei de a-i odihni aseară, contra Ecuadorului, pe Debuchy, Evra, Giroud, Varane şi Valbuena, aşezîndu-i lîngă el, pe bancă. Altfel spus „Sorry Elveţia, interesele Franţei primează”.

Copleşiţi
„Cocoşii” au ţinut însă la etichetă şi au început la fel de dominant (60 la sută posesie după 30 de minute) ca în precedentele meciuri, cu Honduras (3-0) şi Elveţia (5-2). E adevărat, ajutaţi şi de reacţia destul de palidă a sud-americanilor, copleşiţi parcă de faptul că trebuie să facă un meci perfect ca să se califice.
Şi totuşi, în pauză s-a intrat cu 0-0 pe tabelă. Echipei B a Franţei i-a lipsit limpezimea la finalizare, doar o ocazie clară (Pogba), în timp ce ecuadorienii au prins cît de cît curaj abia spre final, cînd Enner Valencia i-a dat ceva emoţii portarului Lloris (42). Dar atît.

Eroic, în zece
Şi a început repriza a doua. Cu o ocazie imensă a lui Griezmann, a cărui reluare a fost deviată în bară de portarul Dominguez. Iar la nici două minute, eliminarea căpitanului ecuadorian Antonio Valencia. Deşi rămasă în inferioritate, echipa lui Reinaldo Rueda n-a renunţat. Chiar dacă, ţinînd cont de avantul Elveţiei, 3-0 cu Honduras, i-ar fi trebuit o victorie la două goluri diferenţă ca să se califice. „Măcar să murim frumos”, şi-au zis sud-americanii. Şi-a ieşit un final electrizant, dar atît. „Vameşul” francez nu le-a dat viză de „optimi”.

Decizie prea dură
Arbitrul Desire Doue n-a arătat nici măcar un cartonaş vreme de 50 de minute. Însă i-a fost de ajuns o intrare tare, Antonio Valencia ajungînd cu talpa pe tibia lui Digne după ce-a lovit balonul, pentru a-l scoate direct pe cel roşu. O decizie prea dură, dar primită cu sportivitate de căpitanul ecuadorienilor, care n-a protestat.

Adauga un comentariu

*