Tanar reținut și cercetat pentru tâlhărie calificată

Un tânăr de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetări polițiștii au stabilit că în luna martie, tânărul în cauză, aflat sub influența băuturilor alcoolice și având asupra sa o secure, a pătruns în locuința unui bărbat de 79 de ani, din comuna Pânceşti și i-a cerut acestuia să-i dea vin. Partea vătămată l-a refuzat iar tânărul a exercitat acte de violenţă asupra sa, provocându-i leziuni ce au necesitat 60-65 de zile îngrijiri medicale, după care i-a sustras un pulover din locuinţă. În urma cercetărilor efectuate agresorul a fost depistat si s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*