Mărturisire de credinţă la Moineşti.Procesiunea „Calea Luminii“

Credincioşii din Moineşti au participat duminică, 20 aprilie 2014, la procesiunea „Calea Luminii“, organizată pentru al patrulea an consecutiv, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Prima zi de Paşti a fost serbată în mod deosebit la Moineşti, unde a fost organizată o procesiune la care au participat preoţii şi credincioşii din oraş. Slujitorii sfintelor altare şi enoriaşii pe care îi păstoresc au participat mai întâi la Vecernia din prima zi de Paşti care s-a oficiat la Catedrala „Sfântul Nicolae“. În cadrul slujbei, s-a rostit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, s-a cântat în sobor imnul „Ziua Învierii!“, iar la sfârşit părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a ţinut un cuvânt de învăţătură, subliniind mesajul şi esenţa sărbătorii Învierii Domnului. „Pentru adevăratul creştin, cel care ştie, crede şi mărturiseşte că Hristos e Dumnezeu Adevărat, sărbătoarea Învierii este cununa sărbătorilor, esenţa cultului divin, sensul vieţii sale creştine“, a explicat pr. protopop Costel Mareş. În continuare, s-a mers în pelerinaj spre Biserica „Sfântul Gheorghe“. Oamenii au purtat în mâini candele aprinse şi au intonat cântările Învierii, alături de slujitorii sfintelor altare. „Dragostea pentru Evanghelie şi pentru credinţa noastră străbună a rodit în sufletele credincioşilor moineşteni, în lumina Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o nouă cale de mărturisire, devenită deja tradiţie în ritmul vieţii duhovniceşti din Protopopiatul Moineşti. După slujba Vecerniei din prima zi de Paşti, preoţii şi credincioşii şi-au mărturisit credinţa în Hristos“, a declarat pr. protopop Costel Mareş. La Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ s-a adus un prinos de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Credincioşii au participat cu multă bucurie la acest eveniment religios împreună cu slujitorii sfintelor altare. Cântările atât de frumoase închinate Învierii Domnului, lumina lumânărilor şi atmosfera de pace din prima zi de Paşti vor rămâne mereu în sufletele credincioşilor.

 

Adauga un comentariu

*