România a accesat 15 miliarde de euro de la UE în perioada 2007-2013 și au fost înființate peste 8.800 de locuri de muncă

România a accesat 15 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2007-2013, fonduri care au dus la crearea a peste 8.800 de muncă, a declarat, luni, Angela Filote, șefa reprezentanței Comisiei Europene la București, într-o conferință de presă.

‘Pentru perioada 2007-2013, România a avut la dispoziție 33 de miliarde de euro, din care a primit efectiv până acum 15 miliarde de euro, este vorba despre rambursări deja făcute. Această cifră se datorează în principal sectorului agriculturii și dezvoltării rurale, unde România stă foarte bine. S-au creat peste 8.800 de locuri de muncă prin diverse proiecte, din care peste 600 în domeniul cercetării, considerat de UE ca un domeniu prioritar atât pentru ieșirea din criză, cât și pentru creșterea competitivității la nivel mondial’, a spus Filote.

Potrivit acestuia, peste 1.200 de IMM-uri au primit sprijin european în această perioadă și au fost reabilitați peste 1.000 de kilometri de șosele.

‘Acestea sunt cifrele până la finele anului 2013. Abia la finele anului 2015 se va face închiderea acestui exercițiu financiar și atunci vom ști cât am accesat din totalul bugetului alocat’, a arătat ea.

Filote a mai spus că, pentru următorul exercițiu financiar european, România va avea la dispoziție și mai mulți bani.

‘Pentru perioada 2014-2020, vorbim de fonduri 39,3 miliarde de euro, din care aproape 20 de miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală, iar restul pentru dezvoltare regională și a mediului economic și social’, a punctat șefa Reprezentanței CE.

Potrivit acesteia, este mai importantă calitatea absorbției fondurilor europene decât cantitatea.

‘Să nu ne lansăm în obsesia gradului de absorbție, e importantă cantitatea, dar și mai importantă este calitatea absorbției, felul cum creează valoare și cum reușesc aceste fonduri să ajute la rezolvarea problemelor pe care le are România, astfel încât să inspirăm proiecte mai bune, mai de succes’, a menționat Filote.

Ea a explicat de ce există reguli atât de stricte pentru accesarea banilor europeni.

‘Regulile sunt uneori complicate pentru că există riscul de fraudă. Trebuie să găsim o linie de mijloc, un echilibru’, a susținut Angela Filote.

Reprezentanța Comisiei Europene la București și Structural Consulting Group au lansat luni o serie de conferințe care vor fi organizate, în acest an, în mai multe orașe ale țării, pentru promovarea proiectelor care au avut succes după ce au accesat fonduri europene.

‘2014 este un an crucial pentru România din perspectiva fondurilor europene. Am constatat că există regiuni în România cu proiecte foarte bune, pentru că mulți au văzut proiecte de succes în jur, la vecini, dar și alte regiuni cu puține proiecte, pentru că nimeni nu a dezvoltat acolo vreun proiect. Așa că vrem să promovăm ideea că succesul este molipsitor’, a declarat Dan Barna, președinte Structural Consulting Group, în aceeași conferință de presă.

La rândul său, Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, a explicat faptul că scopul acestor conferințe este promovarea cât mai largă a ideii că se pot dezvolta proiecte de succes cu bani europeni.

‘După ce s-a tot vorbit de tăieri de fonduri, iată că e vremea să vorbim și despre partea plină a paharului. Vrem să promovăm povești reale de succes, precum și oamenii și instituțiile care au stat în spatele acestor proiecte. Întâi au fost poveștile, proiectele, apoi au venit fondurile. Și trebuie să știm că Uniunea Europeană dă, dar nu și bagă în traistă. În traistă au băgat autorii acestor proiecte, dar nu doar în traista proprie, ci și în cea a societății’, a spus Filote.

Proiectul demarat luni vizează organizarea a șapte conferințe, în Brașov, Timișoara, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași și Constanța.

Prima conferință va avea loc la Brașov, pe 10 mai, iar ultima, la Constanța, pe 15 iulie, urmând ca o gală a fondurilor structurale să aibă loc pe 9 decembrie. În cadrul galei vor fi promovate proiectele de succes care se vor înscrie până la 30 septembrie.

‘Este vorba de curajul și inițiativa acelor membri ai societății care înțeleg să joace acest joc al fondurilor europene după reguli care au fost stabilite la Bruxelles. Ei au înțeles că nu li se face o favoare atunci când li se aprobă finanțarea, ci li se exercită un drept pe care îl au ca cetățeni ai Uniunii Europene, la fel ca și ceilalți 500 de milioane de cetățeni UE’, a completat Angela Filote.

Adauga un comentariu

*