Ziua Politiei Romane la Bacau

POLIȚIA ROMÂNĂ aniversează anul acesta, de Buna Vestire, 192 de ani de atestare documentară, iar polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor îmbrăca haine de sărbătoare. Manifestările dedicate ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE au debutat în județul Bacău încă din data de 17 martie. Astfel au fost organizate competiții sportive la șah, tir, tenis de masă, fotbal și baschet la care au participat polițiști din cadrul tuturor subunităților de poliție din județul Bacău. Marti, 25 martie, începând cu ora 09.00, o suta de agenți de poliție și 40 ofițeri de poliție vor fi avansați în gradul profesional următor la termen, în cadrul unei festivități ce se va desfășura la sediul Poliției Municipiului Bacău. De asemnea, vor fi premiați câștigătorii competițiilor sportive organizate în săptamâna 17-21 martie. La ora 12.00 la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău se va desfășura sedința festivă dedicată Zilei Poliției Române în cadrul căreia vor fi avansați în gradul profesional următor înainte de termen 10 polițiști, 5 ofițeri și 5 agenți.             Începând cu ora 13.00, elevii din școlile băcăuane vor participa la un marș al nonviolenței, sub deviza un marș al nonviolenței „Comunitate în siguranță. Împreună suntem mai buni!”, ce se va desfășura pe traseul Parcul Trandafirilor – Casa de cultură a sindicatelor “Vasile Alecsandri” din Bacău. Activitatea va continua cu un spectacol artistic realizat de elevi și polițiști la finalul căruia vor fi înmânate diplome și premii. De asmenea, pe platoul din fața Casei de Cultură va fi prezentat, persoanelor interesate, un detașament de tehnică al Poliției băcăuane, format din autospecială de intervenție, laborator criminalistic, autospecială rutieră dotată cu aparat de măsurare a vitezei. Polițiștii criminaliști vor prezenta celor interesați truse specializate și echipamente criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme și mijloace de probă existente în câmpul infracțional. Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor prezenta un exercițiu de antrenament specific activității de intervenție și echipamentele speciale necesare executării misiunilor încredințate. De asemenea, polițiștii de proximitate vor distribui pliante referitoare la competențele Poliției Române și materiale cu recomandări privind siguranța personală și a bunurilor.

Adauga un comentariu

*