Unul dintre cei mai scârboşi informatori

Apariţia de nicăieri  a unui aşa zis istoric în piaţa media, confirmă încă o dată teza potrivit căreia, o revoluţie scoate la suprafaţă pleava societăţii. Astfel după căderea regimului comunist, fostul aparatul de urmărire şi informare a scos la vedere ,,unul dintre cei mai scârboşi informatori ai securiţăţii ceauşiste, care ocupă primul loc în topul personal al renumitului redactor de la postul de radio Europa Liberă, Neculai Constantin Munteanu. Personajul cu nume conspirativ Gavrilescu Adrian, dar strigat în piaţă publică Alexis şi Mihai şi  Stoienescu, este scos de fostele structuri de informaţii ceauşiste la suprafaţă din poziţia cârţiţei, pe care a avut-o înainte de 89,  de a se mişca printre noi ca un şobolan. Individul figurează cu studii de istorie terminate în 1972, pe când avea doar 19 ani, însă nu-mi aduc aminte ca cineva pe timpul acela, să fi terminat şi o facultate în timpul liceului. E posibil să fi făcut istoria doar în liceul, pentru că nu rezultă de nicăieri unde, când, pe ce durată a cercetat istoria şi ce îndrumător a avut, pentru a ajunge chiar istoric. Oricum prin 78,  la 25 de ani mai termină ceva de subingineria utilajelor tehnologice. Nu performează în niciuna dintre cele două pregătiri enunţate, dar se perfecţionează sigur în ingineria turnătoriei umane, fapt consemnat de Cpt. Sasu, ofiţerul de contrainformaţii în parohia căruia a lucrat, caracterizându-l aşa: ,,acţionează cu pricepere şi pasiune”  ,,deosebit de dotat ca informator cu spirit de iniţiativă şi multă promptitudine în îndeplinirea sarcinilor. În perioada 84-87 a furnizat cel puţin 70 de note informaţive, ceea ce a însemnat întocmirea a câte 2 note informative pe lună, pe care el le defineşte drept expertize tehnice. Cei care au studiat aceste expertize şi au dat verdictul de informator al securităţii abia în 2012,  adică Curtea de Apel Bucureşti, ştiu ce spun şi nu ne dezinformează. El în schimb o face cu un tupeu ieşit din comun, pentru că figurează şi în statele de stimulente pecuniare acordate periodic, aşa cum se obişnuia. Iată paradoxul legi 263 a lui Boc-Băsescu care adună adeverinţe de pe unde au mai lucrat şi au colaborat ăştia ca să-şi mărească pensia. Ca să poţi aduna informaţii pentru două note informative pe lună, trebuia să transpiri atât vara cât şi iarna. Individul nu a fost constrâns să facă acest lucru, cum s-a mai întâmplat în alte cazuri.  A făcut-o din pasiune aşa cum menţiona şi Cpt. Sasu. Şi reiese din faptele sale pentru că în 87, autointitulatul istoric,  în timp ce comunismului de la noi din ţară îi cădea tencuiala,  el sare în ajutorul partidului comunist şi se înscrie în rândurile sale pentru a lucra la consolidarea pereţilor, care dădeau semne că vor să cadă. La initiativa revoluţionarului Timişorean Claudiu Iordache, CNSAS îl demască şi  dă jos de pe el, blana de şobolan al securităţii. Însă, până când l-au demascat în 2009,  şobolanul ăsta  a fost plantat  în funcţii foarte importante din instituţiile statului, acordându-i-se chiar grade superioare în armată. A ajuns  şi până la funcţia de subsecretar de stat în guvernarea din 1997. Individul a cochetat şi cu politicul, prostind acea proastă dreaptă românescă, aiurită şi împrăştiată. Şi ne mai mirăm, de cine am fost conduşi.

Între timp acest individ autointitulat istoric, luându-şi  acest titlu precum se i-au pliantele de pe mesele muzeelor de istorie, s-a ocupat printre altele cu scoaterea unor maculaturi de dezinformare, dezavuate de cei care au lucrat şi lucrează în domeniul culegerii şi prelucrării înformaţiilor. Şi-a permis să  scoată o maculatură despre Armată, mareşalul şi evreii. Recunoaşte şi el undeva, că s-a băgat într-un domeniu extrem de delicat, pe care şi renumiţii istorici români l-au abordat doar tangenţial. Nu poţi intra în miezul problemei să tratezi un caz atât de complicat fără a pipăii şi documentele ascunse prin arhivele occidentale. Rişti să le prezinţi truncheat lipsindu-ţi multe elemente. Abia după ce a căzut URSS şi s-a permis accesul la o parte din arhiva celui de-al doilea război mondial existentă la Moscova, unii dintre istorici şi-au permis să scrie câte ceva despre dezastrul înregistrat în urma luptelor de la Stalingrad. Iar individul acesta şi-a permis a prezenta în maculatura sa, evenimente istorice din perioada antonesciană, sub o formă denaturată, mistică, chiar tendenţiosă argumentând cu documente dintr-o arhivă cunoscută a nu avea valoare istorică. Documentele fiind fabricate de birourile de stergere a urmelor, infiinţate de Mihai Antonescu, la externe, la interne şi Statu major al armatei. Prezintă lucrurile nu ca o părere personală, ci în impostura de istoric. Şi-a permis   acest individ să scoată pe piaţă  maculatură respectivă, fiind conştient  ce valoare au aceste documente, fără să fie deranjat de o autoritate a statului. După cum prezintă el lucrurile, în urma multiplelor critici aduse maculaturii publicate, se pare că nici nu e pătruns de impactul produs, în rândurile celor care mai cunosc cum se scrie o istorie. Toţi care l-au criticat, după mintea lui, sunt extremişti rămâni şi evrei. Eu cred că el nu a înţeles că istoria nu e o religie. O istorie scrisă, poate să deranjeze numai atunci când elementele prezentate nu sunt corelate. Ea trebuie să prezinte faptele colecţionând amintirile oamenilor care se confruntă cu documentele, cu obiectele, cu urmele lăsate ori existente, nereducându-se numai la memorie.  Ce nu a înţeles individul e că adevărul istoric nu aparţine unui curent politic ori juridic. Politicile unui stat nu poate ascunde adevărul istoric . Există această tendinţă şi un interes din păcate a unora,  de a crea perdele de fum şi în acest domeniu, crezând că pot ajuta întrun fel la dezvoltarea naţionalismului. Acest  demers  aduce din păcate grave deservicii naţiunii, mai ales când este  făcut prin intermediul unor asemenea indivizi.

Col.(r) Nour Constantin

Adauga un comentariu

*