Doi ierarhi la inaugurarea centrului medical de la Hârja

Unul dintre cele mai moderne centre social-medicale pentru persoanele vârstnice a fost inaugurat sâmbătă, 23 noiembrie, la Hârja de Înaltpreasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi.

La Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja a avut loc sâmbătă, 23 noiembrie, inaugurarea unui nou centru social-medical. Slujba de sfinţire a fost oficiată de IPS Arhiepiscop Ioan şi de PS Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, a deputaţilor şi senatorilor din zonă, precum şi a numeroşilor credincioşi de pe Valea Oituzului. Situat în incinta Aşezământului social-filantropic „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“, noul centru social-medical are o capacitate de 60 de  locuri, distribuite pe trei nivele, în 47 de spaţii de cazare şi cabinete, fiind dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost pr. Dorel Moţoc, consilier patriarhal din cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române şi secretar general al Federaţiei Filantropia, care a transmis cuvântul  de preţuire al Preafericitului Părinte Patriarh „pentru strădania şi râvna preotului Ilarion Mâţă“, căruia i-a înmânat Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.

PS Ioachim Băcăuanul, implicat în construirea aşezământului

Părintele Ilarion Mâţă, directorul aşezământului de la Hârja, a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit în acest demers, făcând şi o scurtă istorie a acestui centru social-medical. „Lucrările au debutat cu sprijinul direct al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, care coordonează întreaga activitate social-filantropică din Eparhia Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa a pus piatra de temelie a aşezământului în luna octombrie a anului 2010. Apoi, cu sprijinul unor donatori şi sponsori, mulţi dintre ei ucenici ai Preasfinţiei Sale, credincioşii ortodocşi din New York, s-a continuat această lucrare. S-a adăugat şi sprijinul financiar al Primăriei Oituz, prin domnul primar Ioan Osolos, şi în ultimele luni, al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice“, a explicat preotul Ilarion Mâţă. La rândul său, primarul Ioan Osolos a făcut o scurtă istorie a începuturilor acestui aşezământ. „În 24 aprilie 2004, locuitorii acestei comune l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, care a sfinţit locul noului aşezământ şi bustul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Apoi, aşezământul şi-a intensificat activitatea în sprijinul celor aflaţi în dificultate, sub coordonarea preotului paroh Ilarion Mâţă, iar astăzi se inaugurează centrul social-medical. În numele locuitorilor din Oituz, le mulţumim celor care, într-o formă sau alta, s-au implicat în realizarea acestui aşezământ“, a menţionat primarul Ioan Osolos.

Distincţii de vrednicie pentru ctitorii centrului

Impresionat de cele văzute şi trăite la inagurarea centrului social-medical, IPS Arhiepiscop Ioan a reamintit celor prezenţi că „o carte de istorie în care nu apare numele Oituz nu este o carte completă, iar pe această vale s-au scris pagini istorice ale libertăţii şi demnităţii naţionale cu sângele feciorilor neamului românesc. Noi apărăm spiritul european, cu mâna pe cruce, având o conştiinţă creştină“. Referindu-se la beneficiarii serviciilor medicale şi religioase din acest centru, Înaltpreasfinţia Sa a precizat şi faptul că „bătrâneţea nu este sfârşitul, ci zorii veşniciei omului creat după chipul lui Dumnezeu“. În cuvântul său, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a rememorat câteva file din istoria acestui spaţiu de ocrotire a bătrânilor nevoiaşi, devenit o emblemă a Eparhiei Romanului şi Bacăului şi un simbol al Ortodoxiei pe Valea Oituzului. „Într-o societate amnezică, trebuie să facem anamneză“, a spus Preasfinţia Sa, precizând şi faptul că „pe Valea Oituzului, cea mai accesibilă trecătoare din Carpaţi către Ardeal, către Europa“, se vor face, începând cu anul 2014, slujbe de pomenire a tuturor eroilor căzuţi pe aceste plaiuri, în Primul Război Mondial, şi nu numai. La final, toţi cei care s-au implicat în derularea acestui amplu proiect social-filantropic au primit distincţii de vrednicie din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. Tot în aceeaşi zi a fost inaugurată ferma de animale a asociaţiei de la Hârja, ce deserveşte întreg complexul social-medical pentru vârstnicii, bătrânii de la domiciliu şi copiii din centrul de zi, ce provin din familii defavorizate.

Adauga un comentariu

*