Au început înscrierile pentru competiția națională de mountain biking Moinești-Zemeș

Asociația Activ Moinești, în parteneriat cu Primăria Moinești și în colaborare cu Primăria Zemeș, cu sprijinul voluntarilor Petrom, organizează duminica, 6 octombrie, competiția națională de  mountain biking Moinești-Zemeș, județul Bacău.

Aflată la a doua ediție, organizatorii propun pentru anul acesta două trasee de deplasare: unul de 40 km (dificultate medie), altul de 75 km (dificultate medie sporită). Iubitorii de biciclete și natură vor descoperi peisaje aparte, care îmbină dealurile Moineștiului și ale Zemeșului, cu potecile pădurilor de foioase și conifere. Concurenții experimentați își pot testa aptitudinile în zonele mai abrupte și în același timp își pot potoli setea de adrenalină. Înscrierea se poate face pentru șapte categorii  de vârstă: 14-18 ani, 19-29 ani, 30-39 ani și 40+ masculin si feminin – pentru primul traseu, respectiv 19-29 ani, 30-39 ani și 40+ masculin si feminin – pentru cel de-al doilea traseu, în limita a 250 de locuri. Valoarea totală a premiilor este de 22.400 lei. Cei care doresc să participe se pot înscrie până la data de 2 octombrie, completând un formular de concurs pe www.activmoinesti.ro sau pe pagina de Facebook, event Competiția Națională de mountain biking Moinești-Zemeș.  Suma obținută va fi folosită pentru un proiect viitor de dezvoltare zonală –  înființarea unui punct de informare turistică, indentificarea și marcarea unor trasee de trekking și biking. Paralel cu această competiție se va desfășura un Târg de Toamnă, care îşi propune să stimuleze  comunitatea locală în cunoaşterea şi promovarea specificului autentic din zonă și să ajute la păstrarea identităţii locale. În centrul atenţiei vom situa acele aspecte care pot constitui o motivaţie suficientă de a reactualiza tradiţiile autentice legate de produse specifice zonei (meşteşugărit, prepararea produselor alimentare locale, promovarea datinilor şi a obiceiurilor). Implicarea celor peste 150 de voluntari și susținerea din partea autorităților locale la acest eveniment contribuie la promovarea zonei și la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Activ Moinești sau pe site-ul www.activmoinesti.ro. Persoana de contact, Monica Tătaru, Presedinte Asociația Activ Moinești, telefon:0743989032.

Adauga un comentariu

*