Sarbatori pascale in siguranta!

Poliţia băcăuană si-a intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică pe perioada Sărbătorilor de Paşte.

 În perioada Sărbătorilor Pascale poliţiştii băcăuani vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. În tot judeţul Bacău vor avea loc manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, la care vor participa numeroşi cetăţeni, activităţi care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor desfăşurate de structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. IPJ Bacău a luat o serie de măsuri suplimentare, astfel, aproximativ 270 de poliţişti vor acţiona zilnic pentru a asigura desfăşurarea în condiţii corespunzătoare de ordine şi siguranţă publică a manifestărilor specifice acestor sărbători. Poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor și ordine publică, împreună cu instituțiile abilitate, acţionează pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională specifice acestei perioade, prin efectuarea de verificări la agenţii economici ce au fost identificaţi că desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, sub aspectul respectării normelor sanitar veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute. Împreună cu jandarmii şi pompierii, poliţiştii vor fi prezenţi în zona lăcaşelor de cult în vederea prevenirii manifestărilor antisociale şi a oricăror evenimente nedorite.         Pe drumurile publice se va asigura prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră, pe principalele artere pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în marile oraşe şi pe principalele căi de comunicaţie spre zonele turistice şi de agrement. Pentru mai multă siguranţă în această perioadă, poliţiştii vă recomandă:

Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit!

Când efectuaţi plata unor produse, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de care dispuneţi. Manevraţi banii în interiorul poşetei şi luaţi doar suma necesară!

Nu faceţi publică lipsa temporară de la domiciliu în perioada Sărbătorilor şi rugaţi o persoană în care aveţi încredere, să vă supravegheze locuinţa!

Nu lăsaţi în locuinţă sume importante de bani sau bunuri de valoare în perioada cât lipsiţi de acasă şi nu vă lăudaţi cu valorile pe care le deţineţi!

Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea, poliţiştii recomandă participanţilor la trafic  să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo.

Nu în ultimul rând, Poliţia recomandă tuturor conducătorilor auto care vor pleca la drum să spună „NU” alcoolului, să îşi păstreze calmul în trafic, să circule prudent şi să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie!

Recomandăm tuturor cetăţenilor să sesizeze imediat poliţia atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor  sau ale altora sunt puse în pericol, la apelul gratuit de urgenţă 112. De asemenea, contăm pe sprijinul populaţiei în a observa şi sesiza  aspecte care pot fi relevante pentru munca de poliţie.

 

Adauga un comentariu

*