CCD Bacau in parteneriat cu Centrul Europe Direct Comanesti

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” Comăneşti organizeaza miercuri, 27 martie, începând cu ora 12.00, la Centrul de Documentare şi Informare „Mircea Eliade” Comăneşti, care funcționează în incinta acestei școli, o nouă activitate metodică, dedicată profesorilor documentarişti şi responsabililor de centre de documentare şi informare din judeţul Bacău. Tema întâlnirii de la Şcoala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” Comăneşti,  „Informaţia computerizată astăzi şi în viitor – instrumente de căutare adaptate cerinţelor dintr-un CDI”, reflectă misiunea specifică structurilor amintite, respectiv dezvoltarea competenţelor infodocumentare (de accesare, căutare, selectare, prelucrare şi comunicare a informaţiilor). Pe ordinea de zi se află: susţinerea unei lecţii demonstrative, în colaborare, profesor documentarist – profesor de disciplină, dar şi a unui referat tematic. Întâlnirea metodică va fi urmată de un alt eveniment, cu tema ”Informația computerizată astăzi și în viitor”, desfăşurat sub patronajul Centrului Europe Direct Comăneşti, și care propune o mai bună exploatare a potențialului tehnologiilor informației și comunicării (TIC), cu scopul favorizării inovației, creșterii economice și progresului. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare din 2011, dezvoltarea acestui tip de competenţe contribuie la reuşita şcolară a elevilor, fiind totodată o componentă-cheie a educaţiei permanente a individului. Regulamentul supune atenţiei personalului din biblioteci şi din C.D.I.-uri, cât şi cadrelor didactice, un referenţial al competenţelor, care să fie punctul de plecare pentru organizarea unor  activităţi în parteneriat, cu scopul ultim al formării autonomiei în învăţare a elevului. În acest context legislativ, activitatea metodică de la sfârşitul lunii martie, va încerca să răspundă nevoilor de (in)formare metodologică, pentru punerea în practică a obiectivelor infodocumentare, fixate de fiecare centru, în planul anual de activitate. Următoarea întâlnire de profil, se va defăşura în luna mai 2013, la Şcoala Gimnazială Palanca. Acum, la nivelul judeţului, sunt funcţionale 27 de C.D.I. –uri. Se prognozează că, sub coordonarea C.C.D. Bacău, în perioada următoare, se vor înfiinţa în judeţul Bacău, alte două C.D.I.-uri, la Şcoala Gimnazială Vultureni şi la Şcoala Gimnazială „George Apostu” Stănişeşti. C.D.I.-urile concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar de actualitate, pluridisciplinar şi multisuport, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului şcolii, dar şi mijloacele de documentare şi informare, aparatura şi echipamentele, care vor permite exploatarea eficientă a acestuia. Ele sunt organizate unitar, pentru întreaga instituţie de învăţământ şi integrează biblioteca şcolară şi structurile infodocumentare existente la nivelul unităţii şcolare. „Consfătuirea va avea şi atributele unei sesiuni de formare şi se va desfăşura într-o manieră atractivă, deschisă şi interactivă. Credem că, în urma participării la aceaste activități, atât profesorii documentarişti, cât şi cadrele didactice care au responsabilitatea funcţionării C.D.I.-urilor, vor intra în posesia unor informaţii fundamentale, privitoare la politica documentară și nu numai. De curând instituția noastră a intrat într-un interesant parteneriat cu Primăria orașului Comănești, cu scopul promovării activităților specifice Centrului Europe Direct.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

 

Adauga un comentariu

*