Prins cu un cutit de jandarmi

Jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică aparţinând Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării misiunii în zona Hotelului Moldova din municipiul Bacău, au fost sesizaţi că în apropiere se află o persoană care are asupra sa un cuţit. Jandarmii l-au identificat pe Gabriel C., de 40 de ani, domiciliat în municipiul Bacău, fără ocupaţie şi fără antecedente penale. La controlul corporal preventiv executat asupra acestuia a fost găsit un  cuţit, a cărui deţinere nu a putut fi justificată. Jandarmii l-au condus pe făptuitor la sediul unităţii pentru continuarea cercetărilor. A fost întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de port ilegal de armă albă , conform prevederilor Legii numărul 61/1991 republicată. Dosarul cu acte premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău,  făptuitorul fiind cercetat în stare de libertate.

 Extras din legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicata*), pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice

ART. 1 – Pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publicã necesar desfãşurãrii normale a activitãţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidianã, cetãţenii sunt obligaţi sã aibã un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţãrii şi al normelor de convieţuire socialã.

    ART. 2-  Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã, dacã fapta nu constituie o infracţiune mai gravã, urmãtoarele fapte:

          1. portul, fãrã drept, în locurile şi împrejurãrile în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publicã, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurãri a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bazã de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice…

Adauga un comentariu

*