Florian Walter, patronul echipei Petrolul Ploiesti, urmarit penal!

Săptămâna trecută, fotbalul românesc a fost zguduit de vestea că Florian Walter a fost ridicat de la domiciliu de DIICOT şi dus la Cluj sub escortă pentru a da declaraţii timp de 10 ore în legătură cu transferurile pe axa „U” Cluj – Petrolul. Imediat după audieri Walter l-a anunţat pe preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, că ar vrea să se retragă din fotbal.Conform Ziua de Cluj, Florian Walter, fostul patron al Universităţii Cluj, Ioan Mărginean, actualul acţionar majoritar al „şepcilor roşii”, şi Daniel Capră, acţionarul majoritar al Petrolului Ploieşti, sunt urmăriţi penal pentru fapte de crimă organizată şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.Presa din Cluj anunţă, citand surse judiciare, că ancheta, iniţiată „in rem” (fără un făptuitor cunoscut), s-ar îndreaptă acum spre cei trei oameni de afaceri.Cei trei ar fi prejudiciat clubul Universitatea Cluj. DIICOT investighează modul în care au fost transferaţi 15 jucători de la clubul ardelean la Petrolul Ploieşti. Cum transferurile au fost înregistrate cu valoare zero, procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că societatea clujeană a fost prejudiciată cu suma de 11 milioane de euro.

Adauga un comentariu

*