Comăneşti: Femeie accidentată pe trecerea pentru pieton

Poliţia Oraşului Comăneşti a fost sesizată de reprezentanţii Spitalului Comăneştidespre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat  Ileana S., de 63 de ani, din comuna Asău, care a declarat că este victima unui accident de circulaţie pe strada Republicii din Comăneşti. Din primele verificări s-a stabilit că în jurul orei 07.00, în timp ce Ileana S. traversa prin loc special amenajat şi semnalizat, a fost acroşată de un moped, iar conducătorul acestuia şi-a continuat deplasarea. După producerea evenimentului victima s-a deplasat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Totodată  a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii l-au identificat şi depistat pe conducătorul mopedului în persoana lui Ionel B., de 42 de ani, din Comăneşti. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Adauga un comentariu

*