Comuna Scorteni vrea o primarita!

Narcisa Ceausu a fost cunoscuta timp de mai bine de 20 de ani drept „coana preoteasa”, fiind sotia preotului Ceausu, cel care slujeste de 23 de ani in parohia Scorteni. Ei bine, inceputul acestei campanii electorale a adus un nume nou printre cele deja consacrate din comuna Scorteni si care aspira la functia de primar.

Spirit energic si o buna gospodina, fosta invatatoare si absolventa, totodata, a facultatii de Asistenta Sociala si Psihologie, Narcisa Ceausu, indignata de faptul ca de cand locuieste in comuna nu s-a facut mai nimic pentru binele cetatenilor, a decis sa candideze la functia de primar din partea organizatiei comunale PSD, al carei presedinte si este. „M-am saturat de atata lipsa de respect fata de cetatenii acestei comune. De 23 de ani de cand am venit in aceasta comuna nu s-a facut nimic, dar nimic. S-au pietruit cateva drumuri si atat, iar acum cu ploile cazute, au ramas si fara balastru. Nu tu un Camin cultural, nu tu o biblioteca, nu tu fonduri europene accesate de actualul primar, daca ar fi sa ma refer doar la ultima legislatura. Asa ca, m-am sfatuit cu membrii organizatiei dar si cu cetatenii din comuna, voi candida la functia de primar, pentru a schimba ceva cat nu e prea tarziu”, spune presedinta organizatiei PSD din comuna Scorteni. ” Sa stiti ca nu ma bazez pe faptul ca sotul meu este preot si ca ar avea ceva influenta printre locuitorii comunei. Din discutiile purtate cu acestia am inteles ca trebuie facut ceva sa schimbam cat de cat fata comunei si sa nu se vorbeasca despre Scorteni decat ca o comuna cu primari penali”, adauga Narcisa Ceausu.  Am consultat lista cu proiecte ale celei care vrea sa devina primarul comunei Scorteni. Proiecte indraznete si care dau dovada ca l-a acest candidat primeaza simtul civic s i cel gospodaresc primeaza. In ceea ce priveste proiectele  sociale, Narcisa Ceausu s-a gandit in primul  rand la copiii cu posibilitati financiare reduse, pentru a fi ajutati sa-si completeze studiile.

Apoi la batranii comunei, mai ales la cei care nu se pot intretine singuri, pentru acestia Narcisa Ceausu studiind posibiltatea de a fi ajutati la domiciliu si, mai ales, la construirea unui spatiu special pentru oamenii in varsta care  nu au adapost, asigurandu-li-se hrana calda atat pentru ei, cat si pentru copiii necajiti. Mama a trei copii, din care unul minor, viitoarea primarita s-a gandit si la femeile si copii abuzati, pentru care sa se creeze un fond special pentru cei aflati in dificultate. „Voi cauta sa infratesc comuna Scorteni cu sate din Franta sau Olanda”, s pune Narcisa Ceausu. Pe linia acelorasi proiecte indraznete, ea va milita pentru infiintarea de noi ONG-uri,  care sa creeze locuri de munca. Iar aceste locuri de munca ar putea aparea  prin infiintarea unor asociatii zootehnice si prin crearea de produse agricole ecologice. Un alt proiect demn de remarcat este cel referitor la posibiltatea ca cei mai buni copii ai comunei, cu rezultate deosebite la invatatura, sa poata urma cursuri in Franta sau Olanda, pentru care vor fi alocate burse de merit. „O mai buna colaborare intre comunele invecinate ar putea duce la demararea unor proiecte din fondurile UE, in urma carora s-ar putea asfalta drumurile, extinderea retelelor de canalizare si apa”, adauga Narcisa Ceausu.

In intentia ei sta si construirea unui Camin cultural in Scorteni, care sa cuprinda si o biblioteca cu o sala de lectura si una de festivitati. „Este ciudat ceea ce ce petrece in aceasta comuna. Nu avem unde gazdui un spectacol, ca sa mai pun la socoteala si faptul ca lansare candidatilor se face pe camp sau in drum!”, spune cu indignare in glas cea care doreste sa ajunga primarul comunei. Trecerea padurilor de la Ocolul Silvic Fantanele la cel din Moinesti, dar si impadurire zonei din Scortenii Stejaru, Floresti si  Grigoreni, prin activitati realizate cu elevii scolilor din comuna, este un alt proiect al Narcisei Ceausu. Locuitorilor din zona Rapa Epii – Rateni  li se va acorda o atentie speciala, constand in aceea ca se vor infiinta pubele de gunoi, se va asfalta drumul iar Primaria va asigura transportul elevilor  la scolile din Sanduleni sau Podis. Si pentru  cetatenii de etnie roma are Narcisa Ceausu cateva proiecte interesante, prin care se va incerca  integrarea lor in viata comunei.  Se va urmari infiintarea de ansambluri folcorice specifice zonei, vor avea loc intalniri cu fiii satului. De comun acord cu locuitorii comunei se va stabili o zi in care sa fie sarbatorita ziua comunei, lucru care nu s-a intamplat vreodata prin aceste locuri.

Si asa cum ii sta bine unui primar cu simt gospodaresc, Narcisa Ceausu le promite locuitorilor comunei ca-i va informa lunar, in cadrul unor intalniri speciale, despre activitatile desfasurate de Primarie si Consiliul Local. Proiecte indraznete, ale unei femei care s-a saturat de neputinta celor care au condus comuna in toti acesti ani si care n-au dat nicio sansa locuitorilor comunei de a accede la civilizatie si de a fi la curent cu tot ceea ce se intampla in tara si in lume. Din aceste motive, cei care vor sa simta ca in comuna lor se face ceva, nu numai se toarna balastru, rareori, pe drumurile comunale, vor trebui s-o voteze pe aceasta femeie indrazneata pentru functia de primar. Si, din intentiile pe care le are, merita sustinerea concetatenilor.

Comentarii

  1. bogdan a zis:

    Da copilu minor e al ei sau a lui Doris :))))
    a uitat cand o faceau baietii la vila din pripor
    ce se naste din pisica soareci prinde

Adauga un comentariu

*