27 de persoane reținute în urma unei acțiuni pe linia comerciălizării de susbtanţe psihoactive

27 de persoane au fost reținute în urma unei acțiuni desfășurate de către poliţiştii de combatere a criminalității organizate, pe linia comercializării de produse de tip etnobotanic. Trei autoturisme au fost indisponibiliztae și au fost ridicate peste 12000 de plicuri și aproximativ 3500 grame de substanță vegetală.

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 18 percheziţii la magazinele unor societăţi comerciale din Bucureşti, Bacău, Piatra Neamţ, Roman şi Oneşti, specializate în comercializarea substanţelor şi produselor cu efecte psihoactive, precum şi la domiciile aparţinând administratorilor acestor societăţi comerciale. Acţiunea a vizat destructurarea a două grupuri infracţionale organizate, constituite din 28 de persoane, specializate în procurarea şi comercializarea prin intermediul societăţilor comerciale de profil, de produse din categoria substanţelor cu efect psihoactiv, denumite generic etnobotanice.La sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău au fost conduse în vederea audierilor 30 de persoane. Faţă de 27 dintre acestea au fost emise ordonanţe de reţinere, urmând să fie formulate propuneri de arestare preventivă. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7 al. 1,3 din Legea 39/2003 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 17 din Legea 194/2011. În urma acţiunii desfăşurate împreună cu poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, Suceava, Bucureşti, Galaţi, Craiova, Piatr Neamţ, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău şi al luptătorilor Serviciilor de Intervenţie Rapidă din cadrul I.P.J. Bacău şi Neamţ, au fost identificate şi ridicate 12.060 pliculeţe conţinând substanţe cu efect psihoactiv, 3425 grame substanţe similare, cât şi suma de 58.754 de lei. Din cercetări a rezultat că plantele etnobotanice” ascund în realitate substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi mare risc, care produc stări halucinogene, atacând sistemul nervos central, efectele fiind ireversibile, iar dependenţa instalându-se foarte rapid. Din analiza înscrisurilor medicale rezultă că pacienţii cărora li s-a acordat asistenţă medicală pentru intoxicaţie cu substanţe cu efecte psihoactive sunt tineri, în multe cazuri minori cu vârste începând de la 14 ani. Pacienţii au fost aduşi la spital cu ambulanţa sau de către organele de pază şi ordine, acestea având manifestări violente în locuri publice, iar în unele cazuri au necesitat internarea medicală mai multe zile. Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, a rezultat că produsele comercializate de magazinele de profil vizate sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, în sensul legii 94/2011, iar efectele pe tremen lung în urma consumului unor astfel de substanţe sunt:deteriorări profunde în plan somatic şi psihicdependenţă psihologică; sindromul motivaţional (consum cronic de substanţe cannabinoizi) lipsă de voinţă, apatie, abulie, tulburări de atenţie şi memorie; cauze de deces în cazul drogurilor halucinogene (cannabinoizi) –supradoză – deces prin tulburări cardiace (ischemie miocardică acută) afectare cerebrală (convulsii şi comă)traumatisme grave (suicid). Acțiunea a beneficiat de suportul informativ al SRI- Direcția Județeană Bacău și al Serviciilor Operațiuni Speciale Bacău, Iași și Craiova.

Adauga un comentariu

*