Sindicatul „Spiru Haret” sare la gatul SC Transport Bistrita SA Bacau

„Sindicatul „Spiru Haret” Bacău condamnă atitudinea şi decizia societăţii comerciale de transport persoane
SC Transport Bistriţa SA care refuză, începând cu data de 31 aprilie 2012, să mai elibereze abonamente de călătorie
pe rutele Bacău – Valea Seacă, Bacău – Poiana, Bacău – Călugăreni, Bacău-Răcătău şi Bacău-Parincea. Această instituţie îşi obligă clienţii navetişti să achiziţioneze bilete de călătorie pe rutele mai sus menţionate. Sindicatul „ Spiru Haret” Bacău consideră că această decizie afectează grav interesele şi situaţia materială a sute de cadre didactice navetiste care îşi desfăşoară activitatea în aceste localităţi, a sute de elevi precum şi a tuturor celor care sunt nevoiţi să facă naveta în sau din aceste zone. Atragem atenţia asupra faptului că decizia SC Transport Bistriţa SA determină dublarea sumelor pe care navetiştii le achită lunar pentru transportul din localitatea de domiciliu către locul de muncă, ajungându-se la valori ce depăşesc 450 de lei, adică peste jumătate din salariul obţinut de marea majoritate a cadrelor didactice. Menţionăm faptul că, în cele mai multe cazuri, naveta a fost şi este suportată integral de cadrele didactice deoarece autorităţile locale nu alocă bani pentru decontarea cheltuielilor de transport, încălcându-se prevederile din Legea Educaţiei Naţionale, aflată în vigoare. În noile condiţii impuse de SC Transport Bistriţa SA, din salariul umilitor al cadrelor didactice, după ce transportul va fi achitat, va mai rămâne o sumă ce coboară sub suma plătită drept ajutor de şomaj persoanelor fără un loc de muncă. Situaţia este şi mai critică pentru părinţii elevilor navetişti, dacă luăm în calcul faptul că aceştia trebuie să susţină, pe lângă propria lor navetă şi naveta celor pe care îi au în întreţinere, dat fiind faptul că elevii nu au, din punct de vedere legal, nicio sursă de venit. Sindicatul „Spiru Haret” Bacău atrage atenţia asupra faptului că decizia societăţii SC Transport Bistriţa SA poate afecta grav desfăşurarea procesului educativ datorită faptului că profesorii nu îşi vor mai putea susţine financiar costul navetei. Se poate ajunge la situaţii critice în care profesorii sa părăsească acum, la final de an şcolar, masiv unităţile şcolare, blocându-le astfel activitatea.Mai subliniem şi faptul că societatea mai sus menţionată îşi discriminează grav călătorii prin eliberarea de abonamente de călătorie preferenţial pe anumite rute de transport, neaplicând aceleaşi principii de acordare a reducerilor pentru toţi clienţii. Sindicatul „ Spiru Haret” Bacău cere SC Transport Bistriţa SA să nu mai abuzeze de monopolul deţinut pe traseele menţionate, să dea dovadă de responsabilitate, să conştientizeze gravitatea deciziilor luate, să oprească abuzul şi discriminările la care îşi supune clienţii şi să găsească, împreună cu autorităţile publice locale şi judeţene, soluţii favorabile tuturor părţilor. Solicităm reluarea urgentă a eliberării abonamentelor de călătorie şi prezentarea de scuze publice către călătorii grav afectați. Nu cadrele didactice, elevii, părinţii acestora şi muncitorii, cu alte cuvinte, cei mai fideli clienţi ai societăţii, trebuie sa fie sacrificaţi din cauza problemelor de management ale acestei firme. Societatea trebuie să conștientizeze faptul că acţiunile ei se răsfrâng asupra unor categorii sociale diverse, perturbându-le desfășurarea optimă a activității, iar consecinţele pot fi nebănuite, existând riscul de a se ajunge până la paralizarea anului şcolar. Îşi asumă SC Transport Bistriţa SA aceste urmări? Sindicatul „Spiru Haret” Bacău va trimite o adresă atât societăţii SC Transport Bistriţa SA, cât şi Consiliului Local Bacău în care vor fi solicitate lămuriri asupra problemelor mai sus menționate. Rămânem fideli sloganului nostru “Puternici împreună” şi cerem instituţiilor statului, al căror scop este să asigure normalitatea, aplicarea legii şi eliminarea abuzurilor, precum şi opiniei publice din judeţul Bacău, să nu trateze cu indiferenţă ceea ce se întâmplă”.
Preşedinte Sindicatul “Spiru Haret” Bacău,
prof. Ana-Maria VOICU

Comentarii

  1. Sa ii dea in judecata si sa ceara daune.

Adauga un comentariu

*