Cercetați pentru tăinuire

În urma investigațiilor efectuate pentru documentarea activității infracționale a lui Vlad V., de 31 de ani, polițiștii au stabilit că acesta a sustras bunuri din trei locuințe de pe raza municipilui Bacău, fapte săvârșite în perioada septembrie -noiembrie 2011. Cel în cauză a fost prins în flagrant la data de 29.11.2011 în timp ce a pătruns prin efracție într-un chioșc de ziare și a fost arestat preventiv. In baza autorizațiilor de percheziții emise de Judecătoria Bacău, polițiștii au efectuat descinderi la domiciliile a patru persoane din Bacău, ocazie cu care au fost recuperate o parte din bunurile sustrase din cele trei locuințe. Din cercetări s-a mai stabilit că Alexandru P., de 23 de ani, din Bacău l-a transportat pe Vlad V. pe raza județelor Bacău, Neamț și Vrancea, unde făptuitorul a comercializat o parte din bunurile sustrase. Față de Alexandru P., Gelu I. și Berza C. s-a luat măsura cercetării în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.         Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

 

Adauga un comentariu

*