Boxa incendiata

Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost anunţată despre prezenţa fumului propagat pe gheul de aerisire al unui bloc din municipiul Bacău, strada Ştefan cel Mare. La faţa locului s-a constatat faptul că fumul provenea de la un incendiu izbucnit într-o boxă situată la subsolul blocului, aparţinând numitului J. I., în vârstă de 20 de ani. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, au ars bunuri materiale depozitate în boxă. Pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, în conformitate cu art. 1, alin. 1, lit. a, din HG 537 / 2007, proprietarul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 lei.

Adauga un comentariu

*