S-a deschis Salonul Internaţional al Umorului

Centrul de Cultură ‘George Apostu’ din municipiul Bacău găzduit, marţi seara, în calitate şi de organizator, vernisajul expoziţiei de caricatură din cadrul proiectului cultural Salonul Internaţional al Umorului, manifestare aflată la ediţia a IV-a.

La acest eveniment-concurs s-au înscris caricaturişti din 21 de ţări iar juriul, format din cunoscuţii creatori în domeniu Victor Eugen Mihai, preşedinte şi Constantin Pavel, plasticianul Vasile Crăiţă Mândră, criticul de artă Gina Şerbănescu şi Geo Popa, directorul instituţiei organizatoare, a nominalizat pentru a fi prezenţi în expoziţie 12 participanţi. Pe simezele de la Muzeului din cadrul Centrului de Cultură ‘George Apostu „‘sunt expuse peste 100 de lucrări, aparţinând unor caricaturişti din România, Ucraina, Bulgaria, Muntenegru, Serbia, Siria, Slovacia, Israel, China, Nigeria, Turcia, Polonia, ceea ce demonstrează valoarea acestui Salon, care se înscrie în seria celor mai importante de acest gen din ţară şi din lume”, a declarat Victor Eugen Mihai. Potrivit acestuia ‘este firesc să fie aşa, Bacăul fiind considerat oraşul cu cei mai mulţi caricaturişti la mia de locuitori.”Sunt convins că la această manifestare cei mai mulţi dintre băcăuanii, indiferent de poziţie socială, funcţie, sex, CNP sau religie, care vor trece prin faţa exponatelor în următoarele trei zile, se vor amuza şi vor medita pentru că lucrările prezentate sunt foarte reuşite”, a spus la rândul său Geo Popa, directorul Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău.

Adauga un comentariu

*