Marius Şumudică, noul antrenor al echipei FC Braşov

Marius Şumudică este de marţi noul antrenor al echipei de fotbal FC Braşov, anunţă site-ul oficial al clubului de sub Tâmpa.Şumudică, demis luni de la Astra Ploieşti, a semnat un contract pe doua sezoane, iar miercuri va conduce primul antrenament. ”Marius Şumudică este noul antrenor al echipei. Ne-am înţeles pentru un contract pe două sezoane. Sunt convins că Şumudică va face o treabă bună la FC Braşov”, a declarat preşedintele CA al FC Braşov, Ioan Neculaie. ‘Sunt bucuros că am semnat cu FC Braşov, o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc. Vom face totul pentru a urca repede în clasament, pentru că, în situaţia în care suntem noi, orice punct contează. Principalul meu obiectiv este, ca prin jocul echipei, să readuc suporterii lângă echipă”, a spus Şumudică, tehnician care era văzut ca soluţie şi pentru banca tehnică a formaţiei FCM Tg. Mureş. Marius Şumudică a antrenat pe Astra din etapa treia până în a 12-a, fiind demis după un eşec cu Rapid (2-3), singurul suferit în campionat. Astra fusese, însă, eliminată şi din Cupa României. Daniel Isăilă a fost înlocuit pentru a doua oară în acest sezon de la FC Braşov, de data aceasta în urma eşecului de luni seara, 1-2 acasă cu CFR Cluj. Isăilă a condus echipa în primele două etape, apoi a fost secundul spaniolului José Murcia González, iar apoi a redevenit principal din etapa a şasea.

Adauga un comentariu

*