Partida PETROLUL – STEAUA, suspendata!

Incidente fara precedent in fotbalul romanesc!

Momente fără precedent la Ploieşti, în timpul partidei Petrolul – Steaua. În finalul primei reprize, la scorul de 1-0, un fan al gazdelor a intrat pe teren şi l-a lovit pe George Galamaz, care a căzut la pământ.  Jucătorii Stelei au reacţionat imediat şi au tăbărât pur şi simplu pe suporterul intrat pe gazon. Acesta a fost pus la pământ şi lovit cu picioarele de Novak Martinovic şi Răzvan Stanca. Forţele de ordine au intervenit şi l-au scos pe suporter de pe teren, după care centralul Robert Dumitru i-a eliminat pe cei doi stelişti de pe teren pentru gesturile violente. Galamaz a ieşit la margine, cu urechea umflată şi a fost schimbat cu Tătăruşanu, iar meciul a fost reluat după 10 minute de întrerupere. Legile jocului îi dau dreptate lui Roberd Dumitru: Legea 12: (Legile Jocului) „Un jucător care comite o infracţiune sancţionabilă cu cartonaş galben sau eliminare, fie pe teren sau în afara lui, indiferent dacă e împotriva unui adversar, coechipier, arbitru, asistent sau orice altă persoană, este pedepsit conform naturii infracţiunii comise„.

FILMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR

Bijuteria de stadion a Ploieştiului a fost făcută ţăndări, la figurat, în minutul 44 şi trei secunde. „Avem stadion de tip englezesc, dar nu avem cultură pentru un astfel de fotbal”, a fost declaraţia lui Ilie Dumitrescu. Filmul evenimentelor e desprins dintr-un horror. Camerele sunt pe Mihai Costea, care se pregăteşte să execute penalty-ul. E 1-0 pentru Steaua şi şanse mari să se facă 2-0. „Bate Nilă!”, se citeşte pe buzele lui Ilie Stan. Totul e în grafic pentru Steaua. Galeria Petrolului cântă în continuare. Şi de aici totul se suspendă.   Un individ pleacă din peluza ploieşteană, sprintează spre centrul terenului, acolo unde Galamaz aşteaptă să se execute lovitura de pedeapsă. Aflat cu spatele la agresor, fundaşul stelist recepţionează un pumn în obrazul drept şi se prăbuşeşte pe gazon. Momentul de consternare trece, dar inconştientul în blugi şi geacă de piele îşi continuă cursa şi are o ciocnire violentă cu Martinovic. Amândoi cad, dar sârbul se ridică mai repede şi îl loveşte cu piciorul pe aşa-zisul suporter. Se creează un meleu, Răzvan Stanca apare şi el pentru a lua apărarea coechipierilor şi îl loveşte pe agresor. Tardiv, oamenii de ordine îl evacuează de pe teren, dar momentele de derută continuă. Galamaz este luat cu targa şi dus spre marginea terenului. E clar că nu va putea continua partida. Robert Dumitru aplică regulamentul la sânge şi decide să îi elimine pe Martinovic şi Stanca. Confuzia continuă, Costea primeşte şi el un cartonaş galben, iar agitaţia din stadion este crescândă. Steliştii protestează vehement, cei de pe băncile tehnice intră şi ei pe teren, dar până la urmă, lucrurile par să se liniştească după ce Galamaz este înlocuit de Tătăruşanu. Mihai Costea execută penalty-ul, înscrie cu o scăriţă, se face 2-0, dar nebunia revine, în momentul în care o petardă explodează în mijlocul careului de 16 metri al steliştilor. Tătăruşanu se prăbuşeşte, lovit de acea petardă. Din nou busculadă şi, în cele din urmă, se ia decizia întreruperii meciului. Jucătorii intră la vestiare şi nu vor mai ieşi, pentru că se decide suspendarea
partidei.

Steaua a dominat jocul


Steaua a jucat mult mai bine în meciul cu Petrolul Ploieşti, elevii lui Ilie Stan au reuşit să marcheze două goluri în cele 44 de minute cât a durat partida până când a fost întreruptă pentru lovirea lui Galamaz de un suporter al grupării ploieştene. Primul gol a fost marcat de Bicfalvi în minutul 36 după o centrare la şase metri, mijlocaşul Stelei s-a înălţat şi a reluat cu capul de lângă Pompiliu Stoica. Peste opt minute, Cristi Tănase a obţinut un penalty după un contact cu fundaşul ploieştean Tudor, iar lovitura de la 11 metri este executată de Mihai Costea şi scorul devine 2-0. După golul marcat de Costea nu se mai joacă, pentru că arbitrul Robert Dumitru a întrerupt partida.

Adauga un comentariu

*