Trecem la ora de iarnă

România revine în acest weekend la ora normală, de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică dăm ceasul înapoi cu o oră, astfel încât ora 4.00 va deveni ora 3.00. Astfel, 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, de 25 de ore.

Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă şi invers are o istorie de peste 70 de ani în România. Prima dată, ora de vară a fost introdusă în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. A existat o perioadă, între 1941 şi 1979, când românii nu au schimbat ora deloc. Din 1979, românii au revenit la schimbarea orei, lucru care se întâmpla la sfârşitul lunii martie şi la sfârşitul lunii septembrie. În 1997, România a hotărât să-şi armonizeze schimbarea orei cu celelalte ţări europene şi de atunci acest lucru are loc începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima din cea a lunii octombrie.

Ce a atras după sine schimbarea orei

În prezent, toate statele din Europa schimbă ora primăvara şi toamna. Lor li se alătură şi cele din restul continentelor, mai puţin Japonia, China, ţările de la Ecuator şi de la tropicul Capricornului. Schimbarea orei a determinat, de-a lungul timpului,diverse întâmplări ciudate. Astfel, un american, născut imediat după miezul nopţii, a scăpat de participarea la războiul din Vietnam datorită faptului că a invocat că ziua lui de naştere trebuie calculată după timpul standard, folosit în statul natal Delaware, şi nu după timpul de vară.

Adauga un comentariu

*