Accident de muncă la Moinești

Poliţia Municipiului Moineşti a fost sesizată că T. Constantin, de 54 ani, din localitate, a fost adus la Spitalul municipal cu arsuri de gradul II și III. Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul este angajat ca sudor în cadrul unei societăţi, iar în timp ce efectua reparaţii la o autocisternă şi folosea aparatul de sudură autogen, s-a produs o acumulare de gaz în interiorul şasiului cisternei, provocând un incendiu de mici dimensiuni, în urma căruia a rezultat vătămarea acestuia, fără a fi afectate alte persoane, ori să producă pagube materiale. S-a întocmit dosar penal sub aspectul nerespectării dispoziţiilor Legii 319/2006, privind protecţia muncii.

 

Adauga un comentariu

*