Valea Seaca si primarul Ion Pravat, un exemplu

In comuna Valea Seaca a fost taiata panglica la primul proiect finalizat din judetul Bacau pe masura 322. Primarul Ion Pravat, consilierii si functionarii din Primaria Valea Seaca s-au intalnit luni cu toti responsabilii care au contribuit la implementarea acestui proiect. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean, Dorian Pocovnicu, consilier judetean, Lucian Sova, presedintele CA SJU, Costica Panait, directorul Romconstructor, Ioan Maftei, SGA Bacau, Viorel Fantu, primarul comunei vecine Orbeni, repezentanti ai proiectantului, ai institutiilor publice care au contribuit la buna derulare a lucrarilor, cu totii au apreciat finalizarea in timp record a proiectului. „Nu pot spune decat ca drumul a fost lung si anevoios. Am intampinat multe probleme, piedici, dar e bine ca totul s-a terminat cu bine. Tin sa precizez ca si pe viitor intentionez sa continui realizarea unor obiective importante pentru comuna”, a spus primarul Ion Pravat. „Stiu si confirm ca domnul Pravat a intampinat multe obstacole, unul dintre cele mai dificile fiind faptul ca de multe ori regulile au fost schimbate in timpul jocului. Este primul proiect pe masura 322 care s-a finalizat in Bacau si pentru aceasta merita toate felicitarile”, a spus Dragos Benea, presedintele CJ.

Gabriel Vlase, deputatul colegiului 10 din care face parte si aceasta comuna, saluta la randul sau efortul depus de primarul Ion Pravat, de Consiliul Local, precum si de proiectanti si constructori pentru implementarea celui mai important proiect european din aceasta comunitate. „Istoricul intentiei de accesare a acestui proiect incepe in 2007 si tin minte ca nu le-a fost deloc usor autoritatilor locale sa depaseasca o sumedenie de probleme si obstacole care au aparut la tot pasul. Vreau sa-l felicit in mod deosebit pe domnulA Ion Pravat, cel care a dovedit o incapatinare de sisif in a nu se da batut, iar faptul ca astazi locuitorii din Valea Seaca beneficiaza de obiective strategice inA domeniul infrastructurii si serviciilor de baza i se datoreaza in primul rind primarului lor”,A sustine deputatul PSD Gabriel Vlase. Proiectul include o retea de canalizare si de modernizareaA drumului comunal 107,A pe o lungime de 7 kilometri siA o retea de canalizare de 12, 3 km, avand patru statii de pompare si 250 camine de vizitare. Conducta de evacuare a apei epurate se intinde pe o lungime de 2,1 km. Slujba religioasa de sfintire a fost oficiata de un sobor de preoti, avandu-l in frunte pe preotul protopop Ioan Negoita.

Masura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale” se incadreaza in Axa III – „Calitatea vietii in zonele rurale si diversificarea economiei rurale” si are ca obiective: Imbunatatirea infrastructurii fizice de baza in spatiul rural; Imbunatatirea accesului la servicii de baza pentru populatia rurala; Cresterea numarului de sate renovate; Cresterea numarului de obiective de patrimoniu din spatiul rural.
Au fost asfaltate aproape 7 km de drum comunal:
1 DC 107 Valea Seaca de la Primarie pana la locuinta Anei Vasile(Harcosu);
2 DC 107 Cucova de la locuinta Marin Mihai(pod Cucova) pana la Manastirea Sfanta Treime.

S-au construit peste 4 km santuri periate betonate si peste 8 km rigole (santuri) de pamant, 9 podete dalate, 37 de podete laterale si 516 m de parapeti metalici. S-au amenajat 44 de drumuri laterale.S-a facut amenajarea curbelor, evacuarea apelor pluviale si semnalizarea rutiera.

Adauga un comentariu

*