Arhive pentru mai 2011

România, sub media UE în privinţa suprafeţelor împădurite

România va avea, după 21 de ani, un nou inventar al Fondului Forestier, iar în privinţa pădurilor ţara noastră ocupă o poziţie de mijloc în Uniunea Europeană, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. „La păduri, inventarul Fondului Forestier al României va fi gata în acest an, după 21 de ani. Suntem în poziţia […]

PSD Bacau, cercetat pentru ca a vopsit un pod

Starea in care se afla podul din comuna Garleni, acel celebru pod cu zeci de semnale de avertizare rutiera, este deja cunoscuta. S-a discutat foarte mult si raspunzator pentru aceasta stare de lucruri nu este nimeni altul decât Ministerul Transporturilor. Care Minister se afla in subordinea PD-L. Exasperati de situatie,

PROGRAMUL DE “ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII”

PROGRAMUL TRANSVERSAL – ACTIVITATEA CHEIE 1.1. VIZITE DE STUDIU PENTRU FACTORI DE DECIZIE ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI ŞI FORMĂRII PROFESIONALE   “Innovación en formación permanente (LLL) con teleformacion (e-learning)” Almeria-Spania 28.03. -01.04.2011     În perioada 28.03. -01.04.2011, am beneficiat de un grant în vederea participării la o Vizită de Studiu  pentru factori de decizie în […]

Pieţele volante, primul pas în campania ”Preţul cinstit, nu HIPERpreţuri!”

Consilierii locali ar putea da o lovitură politicii speculative a super- şi hipermarketurilor, ce scumpesc constant şi nejustificat produsele alimentare. Amenajarea unor pieţe volante, la limita proprietăţii lanţurilor comerciale din oraşul Bacău, reprezintă o soluţie de a forţa marile magazine să practice preţul cinstit, dar şi o alternativă pentru băcăuanii care aleg să mănânce sănătos. […]

Au încercat să sustragă o bicicletă dar au fost prinşi

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către un cetăţean de 43 ani, din Bacău, despre faptul că în subsolul unui bloc de pe strada Neagoe Vodă se află mai mulţi tineri.O patrulă mixtă de siguranţă publică a identificat în subsolul blocului un grup de trei minori cu vârste de 16 şi 17 […]

Prins în timp ce fura o geantă dintr-un autovehicul

Un băcăuan de 62 de ani a sesizat Secţia 2 Poliţie Bacău că a surprins o persoană de sex masculin care a sustras bunuri din interiorul unui autovehicul, care se afla parcat pe peronul Autogării Bacău.Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat pe L. Mircea, de 53 de ani, din Bacău şi au […]

Autoaccidentare

D. Robert, de 30 ani, din comuna Sascut,  în timp ce conducea un moped  pe D.J.119A, din satul Sascut-Sat, a acţionat sistemul de frânare al roţii din faţă şi a fost proiectat pe partea carosabilă.D. Robert a fost transportat la Spitalul Adjud, pentru îngrijiri medicale şi transferat ulterior la Spitalul Focşani.Cel în cauză a fost […]

Transporta componente metalice sustrase

O patrulă mixtă de siguranţă publică din Moineşti l-a depistat în flagrant pe R. Neculai, de 30 de ani, în timp ce transporta cu un atelaj hipo tractat de doi cai, pe strada Mihail Sadoveanu din Moineşti, diverse componente de sondă din fier. Din verificările efectuate s-a constatat că bunurile transportate au fost sustrase din […]

Cercetată pentru înşelăciune

Poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi  de către B. Emilia, de 64 ani, despre faptul că în timp ce afla pe strada  N. Enea, a cumpărat de la o persoană un cartuş de ţigări în care se afla hârtie in loc de ţigări.Patrula mixtă de siguranţă publică ce s-a deplasat la faţa locului a identificat-o pe […]

Furturi din supermarket

O patrulă de jandarmerie din cadrul I.J.J. Bacău, în timp ce executa acţiuni specifice de menţinere a ordinii publice în municipiul Bacău, a fost sesizată de către agenţii de pază dintr-un supermarket, despre faptul că un bărbat a sustras mai multe produse. Jandarmii care au ajuns la faţa locului au identificat persoana în cauză, ca […]

1 mai sărbătorit cu droguri pe litoral

Şapte tineri ajunşi pe litoral în acest weekend pentru a sărbători ziua de 1 mai au fost depistaţi de poliţiştii antidrog din Constanţa în timp ce deţineau droguri de risc pentru consum propriu. Cei şapte suspecţi, patru bucureşteni, un brăilean, un piteştean şi un constănţean, au fost ridicaţi pentru cercetări. Mai mult, în urma unui control la […]

Osama Bin Laden a murit. Obama: Liderul Al Qaeda a fost ucis de trupele americane

Fondatorul şi liderul grupării teroriste Al Qaeda, Osama Bin Laden, a fost ucis de forţele americane, conform unui anunţ făcut de preşedintele Barack Obama. Liderul Al Qaeda a fost omorât în timpul unei operaţiuni la sol ce a avut la bază informaţii ale inteligenţei americane. „Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele […]