PSD Bacau, cercetat pentru ca a vopsit un pod

Starea in care se afla podul din comuna Garleni, acel celebru pod cu zeci de semnale de avertizare rutiera, este deja cunoscuta. S-a discutat foarte mult si raspunzator pentru aceasta stare de lucruri nu este nimeni altul decât Ministerul Transporturilor. Care Minister se afla in subordinea PD-L. Exasperati de situatie, aproape o suta de membri PSD apartinand organizatiilor din Bacau si Buhusi si-au dat intalnire duminica 1 Mai, la podul de peste pâraul Limpedea, care numai limpede nu arata, pentru a actiune de ecologizare. Cu acest prilej au fost adunate peste trei tone de gunoaie. La sfarsit, in semn de protest fata de nepasarea guvernului pedelist, cei peste o suta de membri PSD au afisat un banner prin care-i rugau pe cei de la PDL sa repare podul, dupa care l-au vopsit in culoarea portocalie.”Nici nu terminasem noi treaba ca in zona si-a si facut aparitia o masina a politiei care ne tot chestiona ce am facut la pod, de parca am vrut sa-l dinamitam. La nici un sfert de ora dupa ce am plecat, bannerul fusese dat jos iar podul vopsit in alb!”, a afirmat Dragos Benea, in cadrul unei conferinte de presa organizate luni la pranz. Insa acest lucru n-a fost totul. „Luni dimineata am aflat ca politia se straduieste sa afle cine au fost cei care au vopsit podul in portocaliu, de parca nu stiu ce sacrilegiu am fi savarsit. Ei bine, ii anuntam ca au vopsit podul domnii Benea, Sova, Necula,  Nastase, Palea, d-na Marchis. Asa ca sa nu se mai deranjeze sa afle”, a declarat Benea. In alta ordine de idei, aceasta conferinta de presa se inscrie pe linia celor care vor contribui la intocmirea cartii negre a guvernarii Boc. „Vom arata la fiecare conferinta de presa cateva aspecte din activitatea acestui guvern atat pe plan local cat si national. Daca pornim de la Bacau, sa spunem ca d-l Berca a facut tot posibilul ca eu sa nu fiu anuntat de faptul ca premierul Boc va intreprinde o vizita oficiala la Tamasi, pentru a nu-mi da posibilitartea sa-i adresez cateva intrebari atat lui cat si ministrului Boagiu.  Este genul de activitate caracteristic PDL. Trebuie sa mai informam bacauanii ca in comuna Saucesti se petrec lucruri care contravin legilor tarii. Primarul face presiuni asupra unor consilieri PSD care au afaceri in comuna, pentru a-i obliga sa voteze schimbarea viceprimnrului”, a mai spus presedintele CJ. La randul sau, vicepresedintele PSD, Lucian Sova, a afirmat ca si in comuna Agas se petrec lucruri necurate. „Primarul PDL forteaza doi consilieri locali PSD sa iasa din Consiliul Local, pentru a nu se intruni majoritatea necesara schimbarii viceprimarului. Cum o face? Trimte controale la societatile celor doi consilieri care sunt astfel obligati sa demisioneze”, a spus Sova. O alta problema o constituie podul din comuna Oituz care impedica trasportul cu masinile de mare tonaj al marfurilor de  peste zece tone, ceea ce ii determina pe soferi sa faca un ocol costisitor. Cine ar trebui sa rezolve si aceasta problema?(D.M.)

sursa foto: contrasens

Adauga un comentariu

*