Preoţii din Ploieşti îşi fac echipă de fotbal

Protoieria Ploieşti a lansat un proiect pentru înfiinţarea unei echipe de fotbal a preoţilor, iniţiativă prin care doreşte să atragă atenţia asupra importanţei sportului, „în condiţiile în care în România nu mai există performanţă în acest domeniu”. „Vrem să arătăm oamenilor că omul, cu înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu, trebuie să facă tot ceea ce e benefic, pentru a-şi găsi echilibrul. Prin post, rugăciune şi spovedanie se menţine sănătatea sufletească şi trupească, dar sănătatea trupească se menţine şi prin sport”, a declarat protoiereul Ştefan Muşat.Potrivit acestuia, pentru echipa de fotbal nu s-a stabilit încă un număr de jucători. Preoţii fotbalişti au primit, de la un sponsor, echipament sportiv, în culorile alb şi albastru.

 

Adauga un comentariu

*