Un program pentru vacanta

In vacanta intersemestriala (31 ianuarie – 4 februarie 2011), Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau relanseaza programul de formare continua acreditat, „Didactica prescolara – inovatie si calitate”, destinat educatoarelor, un  program tematic si modular care se realizeaza prin stagii nondisciplinare pe parcursul a 89 de ore, fiindu-i alocate 25 credite profesioanle transferabile. Programul va fi coordonat de profesor-metodist Maria Matasaru, initiatoarea proiectului. Acesta va debuta luni, 31 ianuarie 2011, ora 9.00, in Sala de Conferinţe a I.S.J. Bacau, unde sunt asteptate peste 100 de cadre didactice din intreg judetul. Programul beneficiaza de o inalta expertiza, deoarece echipa de formatori este compusa din cadre universitare, metodisti si institutori cu o bogata experienta, recunoscuta pe plan local si national. Invitat special este lector univ. dr. Elena Seghedin, de la Facultatea de Psihologie si Stiinţele Educatiei, din cadrul Universitatii „Al. I. Cuza” Iasi, formator acreditat al acestui program. De asemenea, este salutar faptul ca programul se poate desfasura simultan, la C.C.D. Bacau si in diferite unitati scolare din judet. Cu aceasta ocazie va fi relansata si lucrarea „Sinteze Didactice. Didactica Prescolara – Inovatie si Calitate”, autori: conf. univ. dr. Venera Mihaela Cojocariu, prof. Gabriel Stan (coordonatori), Elena Hussar, Maria Matasaru, Carmen Nedelcu, Luminita Constanta Cojocaru, Maria Chiriloaie, Sanda Patrintas, Elena Rosca, Lavinia Matasaru si Viorica Pricopoaia, lucrare aparuta sub egida Editurii Casei Corpului Didactic si care constituie, totodata, si un important suport de curs pentru acest inedit program de formare continua. Scopul programului este activizarea si dezvoltarea competentelor didactice de baza, formarea de noi competente profesionale de specialitate in plan teoretic, operational si creator, necesare exercitarii rolului si atributiilor derivate, la nivelul standardului ocupational – educatoare. „Suntem bucurosi ca acum, la inceputul anului 2011, putem oferi cadrelor didactice din judet, mai  precis educatoarelor, un program nou, atractiv, care le este destinat in exclusivitate, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacau. De altfel, in ceea ce priveste formarea profesionala a educatoarelor, suntem pe primul loc in tara in acest moment. De asemenea, avem ocazia speciala de a relansa o lucrare de specialitate, care constituie totodata un util suport de curs pentru acest program”.

Adauga un comentariu

*