Infracţiune de lovire constatată de jandarmi

O patrulă de jandarmerie din cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi, în timpul executării unei misiuni de patrulare în zona de sud a oraşului, a sesizat că în faţa unui restaurant o persoană lovea o altă persoană. Patrula a intervenit, procedând la oprirea şi legitimarea acestora, constatând că agresorul este Marius G. de 38 de ani din municipiul Bacău, fără ocupaţie şi fără antecedente penale. Având în vedere că persoana în cauză a avut un comportament recalcitrant pe tot parcursul interventiei patrulei, comandantul patrulei a dispus imobilizarea prin încătuşare a acestuia şi conducerea la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru continuarea cercetărilor. Partea vătămată a fost condusă de către jandarmi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. A fost întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de lovire şi alte violenţe , dosar care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Adauga un comentariu

*