Bacaul universitar, la un nou inceput de drum

Cele doua universitati bacauane au marcat in zile diferite deschiderea noului an universitar: Universitatea „George Bacovia” a deschis anul universitar 2010 – 2011 vineri, 1 octombrie, in timp ce Universitatea „Vasile Alecsandri” a marcat deschiderea festiva luni, 4 octombrie a.c. Ambele universitati s-au putut mandri cu noi realizari, inclusiv in domeniul dotarilor si al noilor spatii dedicate procesului instructiv – educativ, chiar in conditiile vitrege ale crizei economice.

Universitatea „George Bacovia” a implinit 19 ani !

In Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia” s-a derulat vineri dimineata cea de-a 19-a deschidere festiva de an universitar. Desi foarte spatioasa, aula s-a dovedit si de aceasta data neincapatoare, pentru ca in banci si pe trepte au luat loc nu numai invitatii, cadrele diactice si studentii, ci si masteranzii, colaboratorii fideli ai universitatii, sponsorii,  ba chiar si mici grupuri de parinti ai „bobocilor” din primul an de studentie. Rezultatele de exceptie obtinute de numerosi studenti in anul universitar precedent (acestia fiind si premiati de sponsori – n.n.), participarile la programele internationale Erasmus, la programele de voluntariat academic, la alte programe nationale si locale, activitatea de cercetare stiintifica, participarea studentilor la programele de activitate practica, programele de partenriat s.a., au fost prezentate succint de rectorul Universiatii „George Bacovia”, prof.univ.dr.ing. Dumitru Bontas, care n-au uitat, insa, sa adauge si un mare „of” al acestui nou inceput de drum: faptul ca in anul I sunt acum doar 650 de „boboci”, cu aproape 250 mai putini decat au fost in anul universitar precedent ! La Management si Marketing, la Drept si Administratie Publica, ba chiar si la la Finante-Banci, numarul celor inscriti in primul an a fost mai mic dect asteptarile excelentului corp didactic al universitatii, principala cauza fiind criza economica si masurile de austeritate decise de Guvernul Boc, masuri care au diminuat drastic posibilitatle financiare ale parintilor celor care doreau sa devina studenti. De mentionat ca la festivitatea de deschidere – si la conferinta de presa care a urmat – a fost prezent si prof.univ.dr. Robert Mathieu, presedintele Fundatiei Rogal din Elvetia si reprezentant al unui grup de companii transnationale, din Europa, America si Asia, distinsul oaspete precizand cu acest prilej ca, in urma unui concurs pentru desemnarea celor mai merituoase lucrari de licenta, cei mai buni studenti vor primi premii intre 1000 si 2000 de euro, dar vor avea si sansa de a lucra in unele din firmele grupului de companii transnationale. Sa mai mentionam si informatia furnizata de cancelarul Universitatii „George Bacovia”, prof.univ.dr. Liviu Drugus: inscrierea universitatii in Programul national „Universitati curate”.

Un stol de … surprize placute la Universitatea „Vasile Alecsandri”

Universitatea „Vasile Alecsandri” a deschis noul an universitar luni, 4 octombrie, intr-un spatiu nou, inaugurat cu acest prilej”: Aula din noul si modernul Corp D al universitatii bacauane. De altfel, noutatile au fost in centrul alocutiunii de deschidere, rostita de rectorul universitatii, prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff. Alaturi de studenti si cadre didactice, la festivitate au fost prezenti prefectul judetului – Constantin Scripat, vicepresedintele Consiliului Judetean – Dumitru Braneanu, alti reprezentanti ai organelor judetene si locale, numerosi sponsori si parteneri ai universitatii, dar si un distins oaspete de peste hotare, prof.univ.dr.ing. Giuseppe Genon, de la Politecnico di Torino, universitate partenera, care va evalua in acest an ingineria si protectia mediului la Universitatea „Vasile Alecsandri”. A lasat un gust amar una din informatiile furnizate de  distinsul universitar italian: faptul ca Politecnico di Torino primeste anual din partea guvernului 129 de milioane de euro, adica un pic mai mult decat primesc, de la buget, toate universitatile din Romania, la un loc ! Ca sa mai indulceasca putin acest gust amar, renumitul chirurg moinestean Adrian Cotarlet, managerul Spitalului Municipal de Urgenta din Moinesti si vicepresedinte al Colegiului Judetean al Medicilor, a venit cu cateva precizari privind premiera din acest an universitar: prima sectie medicala de la Universitatea „Vasile Alecsandri”. In incheierea festivitatii de deschidere, 12 sponsori generosi au oferit premii in valoare de cate 1000 ron la 31 de studenti si masteranzi care s-au remarcat prin rezultate deosebite la sfarsitul anului universitar 2009 – 2010.   St.O.

Adauga un comentariu

*