Cum ne-am bătut joc de „greaua moştenire“

Economia românească are şanse să-şi revină, după unii analişti, chiar în trimestrul IV, care, se apreciază că va fi mai bun decât ultimele trei luni din anul precedent. Alţi specialişti cred că înseninarea se va produce mai târziu, prin a doua jumătate a anului viitor. Pentru România important nu este atât momentul ieşirii din criză, cât mijloacele prin care se va relansa economia. În ultimii cinci ani, principalul motor al creşterii a fost consumul, care s-a dovedit neviabil, deoarece nu s-a bazat pe resurse interne, ci pe îndatorare externă. Când creditorii ne-au constrâns să facem ordine în cheltuielile publice, iar băncile au îngheţat creditarea, motorul creşterii s-a gripat, ceea ce a dus la căderea economiei. Dacă reluarea creşterii prin consum ar fi o utopie, care ar putea fi soluţia pentru România? Ţările care au ieşit cel mai bine din actuala criză au fost cele cu politici macroeconomice prudente şi cu economii orientate spre export. România are marele avantaj de a putea exporta servicii invizibile (transporturi, turism). Suntem singura ţară din Grupul de la Vişegrad care înregistrează deficite în cele două sectoare, deşi ambele au potenţiale considerabile.
Infrastructura noastră de transporturi, cu excepţia celor rutiere, era în 1990, când a început tranziţia la economia de piaţă, printre cele mai extinse din Europa. Mărimea căilor navigabile este comparabilă cu cea a Marii Britanii, care şi-a construit canale de pe la 1600. Lungimea conductelor de gaze este mai mare decât în Norvegia. În ce priveşte transporturile feroviare, suntem pe locul 21 dintr-un total de 149 de ţări, plus vreo 40 de state care nu au nici un fel de cale ferată. Politicienii noştri şi-au bătut joc, pur şi simplu, de aceste formidabile active strategice, de securitate naţională. Ministerul Transporturilor canalizează toţi banii spre şosele şi autostrăzi, în timp ce în toate ţările europene se fac mari eforturi pentru a se transfera cât mai mult din transport spre calea ferată, din raţiuni atât ecologice, cât şi de balanţă de plăţi. CFR-ul nu are, din păcate, autonomie financiară, stă tot timpul cu mâna întinsă la ministerul de resort, care nu-i dă niciodată cât are nevoie. Rezultatul este dramatic: starea jalnică a infrastructurii, care pune tot mai mult în pericol siguranţa transportului pe calea ferată.
De 20 de ani vorbim de câţiva kilometri de autostrăzi. România are 220 de kilometri de autostrăzi, iar Polonia, care are o suprafaţă de 1,5 ori mai mare decât a ţării noastre, dispune de 500 de kilometri, însă nici un polonez nu se plânge că transportul rutier nu este de calitate. Guvernanţii noştri s-au calat pe o prostie, dar pe una aducătoare de foarte mulţi bani pentru ei, şi de tot felul de nenorociri pentru căile ferate, transporturile fluviale şi pe conducte.
Dacă ne orientăm spre exporturi, îndeosebi de servicii, vom reuşi nu numai să relansăm economia pe baze sănătoase, ci să şi intrăm în rând cu naţiunile europene. Agricultura, pe care se bate atât de multă monedă de la o vreme, este o miză falsă. Până nu vor fi puse taxe mari pe pământ încât să obligi ţăranii să-l comaseze, lumea rurală va sărăci tot mai mult şi va rămâne o pradă uşoară pentru vânătorii de voturi. Vrea vreun partid politic să deschidă acest subiect? Fireşte, nu. Fug toţi ca dracul de tămâie.(sursa: Gândul)