Eroi basarabeni, comemorati in Parcul Mare

Zeci de elevi si studenti din Basarabia care-si fac studiile in Bacau si un grup de bacauani s-au reunit zilele trecute in jurul statuii lui Mihai Eminescu din Parcul Cancicov pentru a comemora victimele evenimentelor din aprilie de la Chisinau. „Acum sase luni, sute de tineri au fost luati cu forta din strada. Nu aveau decât o singura vina, aceea de a-si dori dreptate, libertate si schimbare in bine. Astazi ne facem datoria crestineasca de a-i pomeni pe cei care si-au pierdut atunci viata sau integritatea fizica. Plecam capul in fata familiilor acestora. Cerem celor care ancheteaza evenimentele din aprilie sa-si faca datoria cu simt de raspundere, pentru ca aceia vinovati de suprimarea vietilor unor tineri, aflati abia la inceput de drum, sa dea socoteala”, a declarat Alexei Scrob, presedintele Grupului de Initiativa Basarabeana din Bacau.
La inceputul lunii aprilie, in centrul Chisinaului zeci de mii de oameni au protestat impotriva regimului comunist. Cifrele oficiale asupra reprimarii protestelor indica trei morti, numarul de raniti fiind necunoscut.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*