Ana Blandiana va primi Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler

blandiana.jpgAna Blandiana va fi distinsă, miercuri, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, care îi va fi înmânat de ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, pentru activitatea ei susţinută de investigare a comunismului românesc şi a victimelor acestuia. Franţa aduce astfel un omagiu deosebit preşedintei Fundaţiei Academia civică, care este la originea Centrului internaţional de studii asupra comunismului şi a Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, se arată în comunicatul ambasadei Franţei la Bucureşti.
Ana Blandiana, numele literar al Otiliei-Valeria Coman, s-a născut la Timişoara, pe 25 martie 1942. În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român al cărei preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice pe care o conduce între 1991 şi 2001 şi fondatorul şi preşedintele Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Ana Blandiana este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Adauga un comentariu

*