Zeci de elevi chiulangii, depistati in doar patru ore

chiul.jpgIn vederea prevenirii faptelor antisociale comise in incinta unitatilor de invatamânt precum si in imediata apropiere a acestora de catre elevi sau alte persoane, combaterea fumatului in alte locuri decât cele amenajate de conducerea unitatii de invatamânt; consumului de bauturi alcoolice de catre elevi in timpul programului de invatamânt, in zilele de 23 si 27 ianuarie a.c., în intervalul orar 10-12, Biroul de Siguranta Publica impreuna cu reprezentanti ai Biroul Inspectie Comerciala din cadrul Politiei Primariei au executat doua actiuni care au vizat o parte din unitatile de invatamânt arondate prin protocolul semnat impreuna cu IPJ si Jandarmeria Bacau, ne-a informat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Primariei Bacau.
Cu ocazia acestor verificari au fost urmarite si alte fapte antisociale care se pot comite in incinta sau in imediata apropiere a scolilor. Este vorba despre comercializarea de obiecte, bunuri (telefoane mobile, ceasuri, aparatura electronica) care ar putea face obiectul unor infractiuni (furturi, spargeri, tâlharii); agresiuni fizice, folosirea de expresii jignitoare sau gesturi obscene la adresa altor elevi sau cetateni; incalcarea prevederilor unor hotarâri ale Consiliului Local Bacau referitoare la pastrarea curateniei in zonele mai sus amintite.
Cu prilejul acestor actiuni au fost depistati 38 de elevi care îsi petreceau orele de curs în alte locuri decât salile de curs. Totodata, au fost controlate si 29 de unitati de alimentatie publica din preajma scolilor si aplicata o sanctiune contraventionala de 100 de lei pentru încalcarea reglementarilor hotarârii CL Bacau referitoare la nerespectarea regimului de curatenie. Cazurile semnalate au fost inaintate conducerii unitatilor de invatamânt, in vederea informarii acestora despre elevii-problema depistati si despre faptele constatate, urmând a fi luata si masura aducerii la cunostinta parintilor elevilor depistati in ipostazele mai sus amintite, ne-a mai instiintat Florin Podoleanu. Verificarile vor continua prin rotatie la toate cele 15 unitati de invatamânt arondate.
Razvan SENDREA

Adauga un comentariu

*