Criza de medicamente loveste din nou

noua-criza-medicamente-3.jpgCele pentru diabet se gasesc tot mai greu in farmaciile bacauane – Casa de Sanatate este neputincioasa – Directia de Sanatate Publica sustine ca situatia e sub control – oamenii dau vina pe Ministerul Sanatatii

Pe fondul crizei economice, care a umflat cursul euro, cosmarul crizei de medicamente aparute in toamna anului trecut loveste din nou, punând in pericol viata multor pacienti din Bacau. Cei mai expusi sunt diabeticii, dar exista temeri si in ce-i priveste pe cardiaci. Unii cutreiera o multime de farmacii pentru a-si procura medicamentele atât de pretioase, suna in disperare de cauza la Casa de Sanatate sau isi pun problema sa se interneze in spital. Autoritatile fie isi recunosc neputinta, fie sustin ca nu sunt probleme. Oamenii dau vina pe Ministerul Sanatatii.

Distribuitorii de medicamente, in „greva”

„Problemele au inceput o data cu cresterea cursului euro”, asa cum a declarat zilele trecute o farmacista. Potrivit explicatiilor reprezentantilor unui distribuitor de medicamente, „se pierde la medicamentele in euro. Importatorul le cumpara de exemplu la un curs de 4,2 lei/un euro si este obligat prin lege sa le vânda cu 3,6 lei/ un euro. Orientat, ca orice firma, spre tranzactii rentabile, acestuia nu-i mai convine sa distribuie anumite produse in farmacii. Tine de Guvern sa revina asupra cursului de 3,6. „. Intr-adevar, in ultimele doua saptamâni stocurile farmaciilor bacauane pentru unele medicamente au scazut dramatic. In plus, legea interzice inlocuirea pur si simplu a medicamentelor cu reteta inexistente in farmacie cu altele similare disponibile. „Avem probleme cu insulinele, dar si cu gama Servier (medicamente pentru inima pe care ni se cer banii pe loc si nu avem de unde – decontarea de la Casa de Sanatate vine mai târziu). Pacientii insulino-dependenti sunt foarte suparati, umbla tot orasul si daca nu gasesc ce le trebuie sunt nevoiti sa se interneze. Ministerul trebuia sa alinieze preturile la timp”, a declarat sefa uneia dintre farmaciile din centrul Bacaului. „Toate medicamentele in valuta sunt blocate. Cei mai afectati sunt diabeticii”, a spus o alta farmacista din oras.

Casa de Sanatate nu are nicio putere

Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate (CJAS) Bacau isi recunoaste neputinta in cazul crizei de medicamente. „Din informatiile pe care le avem, sistuatia ar trebui sa revina la normal de saptamâna viitoare, o data cu publicarea unei noi liste de medicamente cu noi preturi”, a declarat directorul institutiei, doctorita Maria Tioc. Dupa spusele sale, CJAS a primit in ultima vreme mai multe semnale negative de la populatie, oamenii interesându-se suparati de ce nu gasesc anumite medicamente. „Am incercat sa identificam pe loc o farmacie care sa mai aiba produsele cautate. Nu avem nici o alta putere in aceasta directie”, a mai spus Tioc.

Directia de Sanatate Publica neaga criza

Pe de alta parte, Directia de Sanatate Publica (DSP) neaga existenta unei crize in farmacii. „Am sunat la mai multe farmacii si ni s-a spus ca nu sunt probleme si ca stocurile fac fata cererii de insuline”, a declarat doctorita Cecilia Lucaci, sef serviciu in cadrul DSP.

„Ministerul e vinovat”

Am stat de vorba despre criza medicamentelor si cu câtiva bacauani. „S-a ajuns aici din cauza guvernantilor, nu-i intereseaza decât ciolanul. Vor face ceva când vor avea interesul. Eu sufar cu inima si am hipertensiune. Daca nu-mi iau medicamentele intr-o zi, cad din picioare. Nu o data am fost silita sa intru in mai multe farmacii pâna sa gasesc ce-mi trebuia”, a declarat Olguta Ispir, in vârsta de 53 de ani. „E o situatie critica. Suntem batrâni si avem nevoie de pastile. Eu de exemplu sufar de inima. Cei mari ar putea face ceva sa schimbe lucrurile in bine”, a spus Paula Postolache, de 75 de ani. „Ministerul Sanatatii e responsabil. Suferim cu inima si eu si sotia si s-a intâmplat sa umblam prin mai multe farmacii ca sa gasim medicamentele trebuincioase”, a spus Ion Ienculesei, de 76 de ani. „Criza economica e de vina! Si apoi, mai e ceva normal in tara asta?”, a comentat Maria P., de 54 de ani. „Simtim criza din plin. Bunica e dependenta de insulina si intâmplinam mari dificultati in procurarea ei si a acelor. Autoritatile ar trebui sa se implice in asemenea probleme”, a declarat Simona S., de 25 de ani. „Când e vorba de vietile oamenilor, ministerul de resort ar trebui sa ia masuri in privinta distribuirii medicamentelor”, crede Mihai L., de 30 de ani.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*