Ecologistii de la Clubul “Sandru” au adunat gunoaiele de pe Valea Casinului

6 Septembrie 2008 • Sectiune: Onesti, Social

Clubul de Ecologie si Turism Montan (CETM) “Sandru” din Onesti a organizat, recent, cea de-a doua tabara de tip eco-camp, in comuna Manastirea Casin, la portile rezervatiei naturale Bucias, pe valea râului Casin. Tabara s-a desfasurat pe durata a 4 zile si a avut scopul de a colecta deseurile din zona, de a asigura educatia ecologica pentru participantii la actiune si de a constientiza turistii in privinta importantei evacuarii gunoaielor. Cei 11 voluntari de la CETM “Sandru”, cu vârste cuprinse intre 15 si 18 ani, au adunat 25 de saci cu gunoaie, fiecare având capacitatea de 240 de litri, din care s-a umplut o remorca. Gunoaiele au fost apoi transportate de lucratorii silvici, care au sprijinit actiunea ecologistilor onesteni. Un sprijin la fel de categoric a venit si din partea primarului comunei, Gabriel Apreotesei, care sustine astfel de activitati si care i-a invitat pe membrii clubului “Sandru” sa organizeze in fiecare an aceste actiuni.

A fost prezent si “porcus turisticus”

Presedintele CETM “Sandru”, Gheorghe Istrate, sustine ca actiunea a fost o reusita, iar voluntarii au lasat o zona curata, lipsita de gunoaie. A fost remarcat, de asemenea, si numarul mare de turisti care vin pe Valea Casinului din toata tara, insa au mai aparut, in zona, si persoane necivilizate, din specia “porcus turisticus”, dupa cum a sustinut, in mod ironic, presedintele clubului onestean. “Odata cu oamenii, a venit si porcus turisticus, prezent pretutindeni – ne-a spus Gheorghe Istrate. El lasa peste tot gunoaie si râma adânc in cele mai frumoase zone ale tarii, lansând si sintagma România are ca brand gunoiul, lasat tot de gunoaie ! Noi, cu toate ca nu suntem pe placul celor care ar trebui sa se implice mai mult in managementul gunoaielor, nu ne uitam in urma, ci privim inainte si credem in sansa noastra de a diminua poluarea solului, apelor si aerului. Viziunea si strategia clubului < > este de a promova turistic toata Valea Trotusului, dar eforturile noastre sunt mari si riscante, pentru ca sunt facute intr-o zona foarte sensibila, cea a protectiei mediului”. Prima tabara, de tip eco-camp, a fost organizata de CETM “Sandru” in august 2006, in acelasi timp cu o etapa din cadrul Campionatului National de Turism Sportiv. Actiunile s-au desfasurat tot la Manastirea Casin, acolo unde s-au adunat câteva sute de tineri, din toata tara, care au venit pentru a cunoaste si a concura intr-un loc plin de istorie, mai ales cea a Primului Razboi Mondial. Gheorghe LEU

1,200 accesari

Comenteaza

© 2010 Ziarul Observator de Bacau | Powered by WordPress | BranfordMagazine 1.3 theme by Don Corleon

Reproducerea prin orice mijloace, completa sau partiala a articolelor din acest site este permisa numai cu atribuirea sursei: Observator de Bacau. In cazul preluarii pe site-uri web atribuirea sursei se face cu link activ spre www.observatordebacau.ro. Se excepteaza de la aceasta regula articolele care sunt furnizate de agentiile de stiri.
Horoscop banner observator de bacau mediaromania_88x31px.jpg Adauga site in top online banner observator de bacau dordecarte.jpg