Legende urbane din Bacau (VI) – Deţinutul creator de legende

O poveste stranie care circulă în interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Bacău avertizează că donarea de sânge creează dependenţă, în sensul că, dacă ai donat o dată, organismul începe să producă sânge în mod exagerat şi atunci trebuie să donezi mereu, altfel rişti chiar să mori.
Legenda nu are, evident, nici o acoperire din punct de vedere medical. Ea urmăreşte aparent să determine persoanele care o aud să nu doneze sânge dacă nu au făcut-o deja şi, de asemenea, să doneze tot timpul dacă au apucat să doneze. Acceptarea ambelor variante expune analiza pericolului de împotmolire în absurd. Dat fiind însă şi mediul de circulaţie al legendei, balanţa înclină spre prima variantă. Mai exact, locatarii penitenciarului consideră că a dona sânge e un lucru rău, periculos. Profilul sufletesc al persoanei care donează sânge absolut dezinteresat (nu ajută un cunoscut, nici nu se gândeşte la vreun avantaj material, o face doar pentru a face bine unui străin) diferă total de profilul persoanei private de libertate (care a ajuns la închisoare după ce a făcut rău unui cunoscut sau unui străin). În aceste condiţii, numeroşi deţinuţi nu reuşesc să priceapă de ce donează oamenii sânge chiar dacă „nu iese nimic din asta”. Legenda în discuţie rezolvă astfel mai multe probleme în acelaşi timp. Prin îndemnul indirect de a nu dona, deţinuţii se delimitează clar de donatori (la fel de clar ca zidul care delimitează lumea lor de cea exterioară) şi îşi reprimă eventualele dileme sufleteşti prin ideea (neadevărată, însă aducătoare de ordine) că donatorii o fac din nevoie (nu din convingere) şi că acesta este singurul motiv pentru care continuă să o facă.
Alin LEANCA