Supermodelul Katoucha Niane s-a înecat în Sena

katoucha.jpgDupă o lună de căutări, corpul fostului top model Katoucha Niane a fost găsit în Sena, a anunţat poliţia franceză în cursul zilei de vineri. Prima femeie africană care a urcat pe podium a fost dată dispărută de pe 31 ianuarie, pe când se întorcea târziu, la amabarcaţiunea pe care locuia şi care era ancorată lângă podul Alexander III, din centrul Parisului.

Atunci, au existat temeri că manechinul, în vârstă de 47 de ani, a căzut în apă, după ce a băut mai multe pahare de alcool. Poliţia a declarat că Niane a fost găsită joi şi că, în urma autopsiei efectuate, nu s-a constatat nicio urmă de violenţă. „A căzut în apă şi s-a dus direct la fund”, a declarat o sursă.

Katoucha, aşa cum era cunoscută în lumea modei, s-a născut în Guinea şi a devenit imaginea celebrei case de modă Yves Saint-Laurent în 1980, după care a părăsit lumea modei, pentru a lansa o campanie împotriva mutilării genitale a femeilor.

Când geanta ei a fost descoperită în zona ambarcaţiunii ei, iniţial au existat speculaţii că femeia, poreclită „Naomi Campbell a Franţei”, s-ar fi sinucis. Dar poliţia crede mai degrabă că modelul, mamă a trei copii, şi-a pierdut echilibru şi a alunecat în râu, în mod accidental.

Succesul Katouchei în calitate de supermodel i s-a datorat în mare măsură lui Saint-Laurent, care a transformat-o într-o adevărată icoană mondială. „A iubit-o enorm. Era exact ceea ce îşi dorea Yves Saint-Laurent, îşi Å£inea capul mândru, avea gât lung, era foarte slabă, dar cu umeri puternici – era făcută pentru haute couture. Arăta magnific pe podium”, a declarat Dominique Deroche, purtătorul de cuvânt al casei de modă.

Antena 3

Adauga un comentariu

*