Băsescu: Este posibilă o majoritate parlamentară pentru votul uninominal majoritar

PreÅŸedintele Traian Băsescu a susÅ£inut, joi, că ar putea fi realizată, în Parlament, o majoritate pentru adoptarea proiectului de lege privind votul uninominal majoritar, dacă PLD, PD ÅŸi PSD ”vor fi cinstite” faţă de electoratul care s-a pronunÅ£at la referendum pentru acest tip de scrutin.

”Există posibilitatea creării unei majorităţi pentru ca voinÅ£a celor patru milioane de români care au votat la referendum pentru uninominal să fie realizată”, a declarat ÅŸeful statului, precizând ca are în vedere faptul că atât PD, cât ÅŸi PLD au declarat, la consultările de joi, că susÅ£in proiectul, iar PSD a depus un act normativ pe această temă în 2005 ÅŸi a afirmat recent că îl susÅ£ine în continuare.

Potrivit şefului statului, adoptarea unui act normativ pentru introducerea votului uninominal majoritar este necesară, pentru că altfel cei 4 milioane de români care au votat favorabil la referendum vor avea sentimentul că opinia lor nu contează.

Băsescu a spus că votanţii tuturor partidelor care au trecut pragul electoral au fost în proporţie de 75-95 la sută în favoarea votului uninominal majoritar şi a afirmat că ar fi o mare greşeală dacă partidele politice nu ar lua în considerare punctul de vedere al celor 3,9 milioane de electori.

”Faptul că unele partide au refuzat invitaÅ£ia la consultări arată o dificultate în a accepta dialogul politic asupra celor două subiecte (votul uninominal ÅŸi pactul pentru educaÅ£ie – n.r) care sunt extrem de actuale pentru electoratul românesc activ”, a spus Băsescu.

El a remarcat că numărul românilor care au spus DA la referendum este aproape egal cu numărul de voturi care au fost date în favoarea tuturor partidelor care au trecut pragul electoral la euroalegeri.

Potrivit lui Băsescu, punctul de plecare pentru o lege prin care sa fie introdus sistemul uninominal majoritar nu este proiectul PSD sau proiectul PD, ci faptul că între cele doua proiecte nu sunt diferenţe majore care să nu poată fi negociate.

Băsescu a spus că diferenţele dintre cele două proiecte se referă la numărul de parlamentari şi la tipul de majoritate prin care sunt aleşi, partidele putând ajunge la o cale de mijloc sau la însuşirea uneia dintre cele două variante.

Preşedintele a arătat că majoritatea menţionată nu s-ar realiza prin alăturarea PLD şi PD la iniţiativa PSD, ci în urma ajungerii la un acord între aceste trei partide.

”Tratamentul care se aplică de către politicieni votului poporului în comparaÅ£ie cu votul pentru interesul politicienilor este inadmisibil. Introducerea artificială a unui prag de 50 la sută plus unu din electoratul din listă pentru validarea unui referendum arată discriminarea pe care politicienii o practică atunci când cetăţenii români sunt chemaÅ£i la vot împotriva interesului lor, dar în interesul românilor. CondiÅ£iile sunt să fie validate numai acele consultări electorale care sunt în interesul politicienilor”, a spus Băsescu.

Potrivit acestuia, o astfel de limită – 50% plus 1 – ar putea fi stabilită dacă în România votul ar fi obligatoriu.

”Sunt state în UE în care prezenÅ£a la vot este obligatorie, iar neprezentarea se sancÅ£ionează cu amendă. ÃŽn România, participarea la vot nu este obligatorie, nu este sancÅ£ionat absenteismul ÅŸi, ca atare, cei care se prezintă la o consultarea electorală sunt cei care se implică ÅŸi sunt activi politic. ÃŽn aceste condiÅ£ii, fixarea unor parametri atât de dificili pentru validarea unui referendum care exprimă voinÅ£a poporului mi se pare că este o acÅ£iune îndreptată în minimalizarea importanÅ£ei titularului puterii ÅŸi a suveranităţii în stat, care este poporul român, ÅŸi nu politicienii”, a subliniat Băsescu.ROMPRES

Adauga un comentariu

*