Cursul euro a scăzut cu trei bani

Leul s-a apreciat luni cu 0,82 la sută în raport cu euro iar cursul de schimb al monedei unice europene a coborât cu trei bani, în timp ce dolarul american a fost cotat cu 3,26 bani mai puţin (1,33 la sută).

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 3,5921 lei pentru un euro, faţă de 3,6221 vineri, şi de 2,4158 lei pentru un dolar, comparativ cu 2,4484 lei în şedinţa precedentă.

Gramul de aur s-a scumpit cu un leu şi 22 de bani (1,91 la sută), fiind cotat la 64,9784 lei.

Euro este cotat pe piaţa la termen a Bursei Monetar-Financiare şi de Mărfuri Sibiu /BMFMS/ la 3,585 lei pentru sfârşitul lunii decembrie. Pentru scadenţele martie şi iunie 2008, cotaţiile euro la BMFMS sunt de 3,6 lei şi respectiv 3,4 lei.

Dolarul american este cotat pe piaţa la termen de la Sibiu la 2,42 lei pentru finele lunii decembrie şi la 2,3669 lei pentru martie 2008.ROMPRES

Adauga un comentariu

*