Preafericitul Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române a decedat, luni, în jurul orei 17.00, la vârsta de 92 de ani, la Institutul Fundeni din Bucureşti, din cauza unor complicaţii cardiace ce au apărut după o intervenţie chirugicală efectuată la prostată.
Profesorul dr. Constantin Popa, de la Spitalul Fundeni, a anunţat decesul Patriarhului la ora 17.10, deşi, cu aproximativ o oră în urmă, starea postoperatorie a acestuia părea stabilă, în urma intervenţiei chirurgicale.
Medicul a precizat că, pe fondul unor suferinţe cronice, Patriarhul a dezvoltat complicaţii cardiace iar cordul nu a răspuns resuscitării.
Părintele Teoctist s-a născut pe 7 februarie 1915, în satul Tocileni, judeţul Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arapaşu, al zecelea din cei 11 copii ai acestora. Numele său de botez este Toader. A urmat şcoala primară din satul natal, între 1921 şi 1927, iar în 1928 a intrat ca frate, la Schitul Sihastria Voronei, din judeţul Botoşani, ce aparţine de Mănăstirea Vorona.
Pe 14 septembrie 1931 a fost primit în rândul elevilor de la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ, iar între 1932 şi 1940 a urmat cursurile Seminarului Teologic special pentru monahi din Mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti.
A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa-Neamţ pe 5 august 1935, când a primit numele de Teoctist. A fost hirotonit de arhiereul Ilarion Bacaoanul, în ianuarie 1937, în biserica Precista din Roman. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti şi a devenit diacon la Catedrala Sfintei Patriarhii.
ÃŽn 1945 a fost proclamat licenÅ£iat în Teologie, cu Magna cum laude, iar în martie a fost transferat la Catedrala mitropolitană din IaÅŸi, unde a îndeplinit, pe rând, funcÅ£iile de mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane, exarh al mănăstirilor, iar din anul 1948 a ocupat postul de vicar administrativ al Mitropoliei, fiind ridicat la rangul de arhimandrit. După ce a urmat cursurile Facultăţii de Litere ÅŸi Filozofie la Universitatea din IaÅŸi, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea patriarhului Justinian, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul de „Botoşăneanul”.
A fost rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, între 1950 şi 1954, iar în 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de Episcop al Aradului, a avut sub jurisdicţie Vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul Sârbesc. A fost şi Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, înainte de a fi ales Patriarh de colegiul Electoral Bisericesc, pe 9 noiembrie 1986. Instalarea sa în Catedrala Sfintei Patriarhii s-a făcut la 16 noiembrie 1986.
După căderea comunismului, Patriarhul s-a retras de la conducerea bisericii, confruntându-se cu o contestare din ce în ce mai mare din partea credincioşilor, care îi reproşau legăturile cu regimul lui Ceauşescu. După câteva săptămâni de recluziune la Mănăstirea Sinaia, Patriahul a revenit asupra deciziei şi şi-a reluat funcţia pe care a ocupat-o până la moarte.
Teoctist a făcut un pas istoric în 1999, când a fost de acord ca Papa Ioan Paul al-II-lea să vină în România pentru o vizită de trei zile, prima într-o ţară majoritar ortodoxă. Patriarhul si-a consacrat ultimii ani ambiţiei sale de a ridica la Bucureşti Catedrala Mântuirii Neamului, un proiect contestat şi rămas nefinalizat.
