Insemnari de vacanta: ROMA (II)

Bacaul devine un fel de buric al Europei; unul mic, dar, totusi, buricul din care iradiaza cateva rute de vacanta dintre cele mai captivante. Amintesc Roma, Torino, Barcelona, adica Sudul. Mai sunt si altele spre Germania, pe care deocamdata le aman, si nu mai unde; la anul vor fi si mai multe; povestea asta ca poti pleca de acasa aiurea evitand antipaticul Bucuresti cu smecherii lui, imi face bine.

Am auzit chiar ca Aeroportul International Bacau se va moderniza, sa dea Dumnezeu, e multa lume invizibila care circula prin aer, vazduhul Moldovei musteste de emigranti care vin si pleaca in cautarea noului Eldorado european. Turisti? ~i numeri pe degete, poate 10% spre Roma, aeronava e ticsita de o populatie comunala in adidasi, cu cercelusi in ureche, cefi bronzate si lanturi aurifere la gat, ochelari cameleon imitatii Dolce&Gabana, veri si verisoare, nasi si cuscri si cumnatul din Corbasca emanand o perspiratie in stare genuina care vrea sa vada Colosseumul luminat agiorno, fiindca il are la marginea Romei pe nea Jenica – acordeonistul, asa ca nu e problema cu dormitul, face si el o lipitura fiindca romanul ajuns in Italia devine magnetul si speranta familiei, a vecinilor, a ulitei si chiar a satului. Cu cosul, cu mancarea de-acasa ca acolo printre straini, imi spunea unul, n-ai bors de fasole si nici mamaliga, mananci de-astea si te podidesc lacrimile, po’ sa te indopi cu pizza pana pleznesti dar castravetele murat e esenta Romaniei, asa ca ne luam satul in bagaje cu fermoir, pruncii, landoul si nevasta ca sa nu simtim jugul dorului de casa, dorului de mocirla drumurilor si de latratul cainilor noaptea. Acolo iti plesneste capul de greu ce e pana vezi Euro in buzunar, e mare la primit si mic al dracului la cheltuit, domnu’; spun unii ca ne falim cand ne-ntoarcem, ne falim, asa e, ca sa ne rascumparam umilinta, copiii au adidasi cu beculete la calcaie si cu muzicuta in spit, gusturi de-astea care-i incanta pe prosti, suntem prostii lumii ca le cumparam da’ nu putem sa ne abtinem ca vrem sa ne dam bogati si ajunsi si nici pe departe nu suntem; niste calici care spalam podelele Italiei iar fetele noastre, frumoase de pica, scot la aer babele lor cu basinile lor romane, pardon de expresie. Da’ o sa treaca, o sa ne facem casa acasa, o sa ne intoarcem ca de aia ne-am dus temporar si o sa sugem si noi sangele altora mai saraci decat noi; deja avem doi chinezi in sat…
Aeronava Bacau-Roma arata ca o masinarie umana de muncit. ~nsemnarile mele grabite poarta in titlu sintagma „de vacanta”; insa numai de vacanta nu poate fi vorba cand ma refer la aceste suflete amare. Viata e cum traim, nu e alta, teoretica, iluzorie.
Italienii insisi, candva, acum cinzeci de ani, au fost izvorul unui mega exod de emigranti, vreo douasprezece milioane, spre State, spre Australia, pretutindeni unde se putea munci si castiga un franc cinstit sau mai putin ortodox, jumulindu-i pe bogati de pene cu tot cu fulgi… Si nu numai ei; chinezii, cata frunza si iarba, au invadat lumea, inclusiv Roma de astazi pe care, probabil prin 2050, o vor cuceri fara nici un foc de arma, ca termitele. ~n viitor lumea v a fi galbena, cu siguranta, iar antichitatea Cetatii Eterne isi va pierde… Cobesc. Sunt un pesimist. Gata. N-o sa fie asa.
Aeroportul International Bacau… Plecam, ne intoarcem acasa, insa, na!, fa-i tichie de margaritar calicului! ~n sensul pozitiv, fireste, al lucrurilor; implanteaza forme evoluate de civilizatie pe un fond al mentalitatii autohtone, ca sa nu spun capraresti. Stim ca regulile de imbarcare au devenit extrem de rigide, si nu accepta comentarii sau exceptii; daca cel ce le aplica are un deficit de educatie, dai de belea numaidecat si suporti excesul de zel al functionarului, sau ce-o fi el, granicer sau vames de provincie. Mai, ce importanti suntem! Am spus, caprar, cam face ce vrea el, el e alfa si omega, de el depinde patria, nu cumva sa scape vreun bandit printre degete. Pasamite nu cumva sa ascunzi vreo bomba in miezul mamaligii, controlam la sange, vigilenta maxima; absurd, hilar spectacol, halal comportament de parca avionul s-ar umple cu teroristi Alcaeda disimulati in emigranti; descaltati-va sau mai degraba incalta-te, ca sa te micsoreze, sa te desconsidere, sa-ti demonstreze ca de el depinde daca pleci au ba, scoate clamele din par, pe toate, mai ai una fiindca i se pare lui ca tanti Maria care pleaca la fiica-sa din Tiburtina poa’ sa ascunda in cocul incalcit o grenada, n-aveti punga pentru parfum, transparenta, sigilabila, baga parfumul in bagajul de cala, si fara baterii in aparatul foto, cu tine vorbesc; astea sunt sicanele caprarului; accept regulile, ma supun lor; numai ca romanasii nostri le folosesc abuziv pentru a calari alti romanasi, cand le pica in mana. O admirabila si plina de talc lege a lui Murphy zice: cand nu stii ce sa faci, lucreaza ingrijit.
E in acest comportament un soi de nostalgie dupa Militia pierduta; adie inca un discret parfum de lagar.
Jenant. Mai avem mult de furca pana cand cetateanul nu va mai fi considerat o plosnita sociala.
Roma, la care aspir, Roma antica, Roma spirituala, Roma izvor de drept, Roma in care am fost de sase ori merita si a saptea mea vizita.

Ovidiu GENARU

Adauga un comentariu

*