Cardul european de sănătate va fi gratuit din 2008

Cardul european de sănătate va fi gratuit pentru cetăţeni, începând cu data de 1 ianuarie 2008, ca efect al unei legi pentru modificarea Legii 95 pe 2006 privind reforma în sănătate, publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

„Potrivit actului normativ, costurile cardului european de asigurări de sănătate vor fi suportate din Fondul Unic de asigurări de sănătate iar acest lucru înseamnă că documentul va fi eliberat gratuit pentru cetăţeni de anul viitor”, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul Casei NaÅ£ionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Cepoi.

Iniţial, la 1 ianuarie 2007, românii au primit un certificat provizoriu de asigurat prin care li se dovedea calitatea de asigurat în sistemul de stat al asigurărilor sociale de sănătate, iar pe baza acestui document puteau avea acces la servicii medicale de urgenţă în ţările Uniunii Europene. Ulterior a început fabricarea cardurilor europene de sănătate la preţul de 2,166 lei, sumă care a inclus atât TVA, cât şi costurile imprimării şi distribuirii documentului la domiciliul solicitantului.

După data de 30 iunie, românii care au solicitat cardul european de asigurat care le permitea să beneficieze, ca turişti, de servicii medicale de urgenţă în ţările europene, au primit tot certificatul european de sănătate, în locul cardului, din cauza expirării contractului dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi firma ce producea documentele.

Toate ţările europene folosesc sistemul de carduri de asigurat, iar România a primit de la Bruxelles la data de 1 ianuarie 2007 un numărul european de identificare unic, ce trebuie să figureze pe card, pentru a identifica cetăţenii români asiguraţi.

Adauga un comentariu

*