Criza de personal – motivatie de fatada la Spitalul Onesti

Una dintre problemele cu care se confrunta de ani buni spitalul din Onesti este numarul mic de medici specialisti si de asistenti medicali care activeaza in cadrul unitatii. Un raport al conducerii Spitalului, pentru activitatea din 2006, semnat de managerul Mihail Andronic si de directorul medical Iuliu Ionas, care a fost prezentat Consiliului Local Onesti la ultima sedinta, precizeaza ca una dintre problemele nerezolvate pâna in prezent este si criza de personal.

Fenomenul a fost pus pe seama lipsei de facilitati acordate medicilor si a migratiei personalului medical catre tari din Occident sau din Orientul indepartat. “La un concurs organizat anul trecut, s-au prezentat doar 5 absolventi de la scoala sanitara din oras, < >, desi numarul anual de absolventi este de aproximativ 50”, a spus doctorul Mihail Andronic. Criza de personal este recunoscuta si de autoritatile locale din Onesti, insa fenomenul nu poate servi drept explicatie pentru toate aspectele negative inregistrate in activitatea spitalului.

False justificari

Reprezentantii Primariei si Consiliului Local Onesti au constatat ca persoanele din conducerea spitalului au tendinta de a folosi in mod fortat problema lipsei de personal, drept justificare pentru cazurile de incompetenta, indolenta sau chiar rea-vointa depistate in activitatea unitatii spitalicesti. Lipsa de personal nu explica faptul ca unii doctori cer plicuri cu bani, dupa cum a subliniat consilierul local Vasile Munteanu, si nici “sezatorile” la care participa lucratorii de la Urgente, in timp ce holurile gem de pacienti, dupa cum a aratat consilierul Adrian Dinu. “La unele sectii exista o mare lejeritate si o mare lipsa de interes, iar numarul personalului auxiliar, care este de 200, mi se pare exagerat de mare”, a spus si consilierul Ioan Tofan. Din cei 200 de angajati ca personal auxiliar, niciunul nu s-a ocupat de closetul de la policlinica, care pute si e plin de mizerii, dupa cum a aratat consilierul Ioana Adobricai. “Sa cada oamenii pe fecale, in acel closet, e ceva de neimaginat – a spus si primarul Emil Lemnaru. Acolo nu e nevoie nici de studii de fezabilitate, nici de hotarâri de Consiliu Local, ci e nevoie ca angajatii sa puna osul la treaba”.

Intoxicari prin mass-media

Pe primarul Emil Lemnaru l-a mai enervat la culme si o stire aparuta in presa scrisa si difuzata la Radio 21, in care se preciza ca municipalitatea onesteana ar fi blocat proiectul privind construirea de locuinte pentru medici, informatiile respective fiind atribuite doctorului Iuliu Ionas, directorul medical al Spitalului Onesti. “Consiliul Local Onesti a dat 200 de apartamente pentru toate cadrele medicale din Onesti; au mai ramas de construit, dar ANL a sistat finantarea, nu Consiliul Local”, a precizat primarul Emil Lemnaru.
Consilierul Gheorghe Ciobanu, fost director al Spitalului Onesti, a remarcat si el ca problema lipsei de personal nu este relevanta in toate cazurile. “Schema de conducere e foarte incarcata, existând 5 directori, iar la unele sectii exista chiar un medic la 7 pacienti”, a spus doctorul Ciobanu. O problema si mai grava, care nu e justificata de lipsa de personal, o reprezinta faptul ca pacientii, in special cei care nu au bani de spaga, sunt tratati ca pe niste gunoaie atunci când ajung la spital, dupa cum au aratat consilierii locali Leonard Croitoru, Nicolae Grigoras, Mircea Cetean si altii.

Gheorghe LEU

Comentarii

  1. talianu' a zis:

    Puturosi si incompetenti, mare parte din angajatii de toate categoriile ai spitalului din Onesti

Adauga un comentariu

*