Proiect de Ordin al ministrului finanţelor privind procedura de restituire a accizelor

Utilizatorii produselor supuse accizelor armonizate, pentru care se acordă scutire indirectă, au dreptul să solicite restituirea accizelor plătite pentru achiziÅ£ionarea produselor, pe măsura utilizării cantităţilor aprovizionate, în baza unei „Cererii de restituire de accize”, informează ANAF.

Importatorii produselor supuse accizelor armonizate, care livreaza, la preţuri fără accize, beneficiarilor scutiţi conform art.199 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, au dreptul să solicite restituirea accizelor plătite pentru achiziţionarea produselor, pe măsura livrării cantităţilor, în baza cererii de restituire.

Astfel, scutirea indirectă se acordă utilizatorilor de alcool etilic, alţii decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool etilic şi furnizorilor de alcool etilic prevăzuţi în Normele metodologice.

Cererea de restituire de accize se va depune de către utilizator la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau în a cărui evidenţă fiscală este înregistrat, după caz, direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni în care se solicită restituirea de accize.

Cererea de restituire se depune trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se solicită restituirea. După analiza cererii de restituire şi a documentaţiei depuse, departamentul de analiza şi risc stabileşte comportamentul fiscal al contribuabililor solicitanţi pe baza a două categorii: contribuabili cu risc fiscal mare şi contribuabili cu risc fiscal mic.

În prima categorie se vor încadra toţi contribuabillii care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii au înscrise fapte în cazierul fiscal; sunt nou înfiinţaţi; nu au nici un salariat; nu au bunuri imobile sau mobile în patrimoniu; pentru contribuabilul respectiv a fost deschisă procedura de insolvenţă; au fost înscriţi în evidenţa specială; au fost declaraţi inactivi; activitatea de inspecţie fiscală a comunicat compartimentului de specialitate informaţii că prezintă un risc fiscal mare; organele teritoriale ale Gărzii Financiare au comunicat compartimentului de specialitate informaţii că prezintă un risc fiscal mare.

Cererile de restituire de accize încadrate în categoria de risc fiscal mare se transmit, zilnic, împreună cu documentaţia aferentă, compartimentului cu atribuţii de inspecţie fiscală, în vederea efectuării verificării. După finalizarea verificării, compartimentul cu atribuţii în domeniul inspecţiei fiscale întocmeşte un proces-verbal, în care se înscriu, în mod distinct, motivele de fapt şi temeiul de drept pentru accizele propuse spre respingere.

ÃŽn maximum 40 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de restituire de accize, compartimentul de specialitate va transmite compartimentului de colectare decizia de restituire a accizelor.

Adauga un comentariu

*