Legea s-a oprit la poarta Scolii A.I.Cuza

Inca „o treaba dubioasa” se petrece in alambicata poveste de la Scoala „Al. I. Cuza”, chiar daca Nicu Harasemciuc are tot dreptul sa fie noul director.

Scolii A.I.CuzaLuna aceasta, in Consiliul de Administratie al ISJ Bacau, s-a votat punerea in functia de director a profesorul Nicu Harasemciuc. „In recentul Consiliu de administratie s-a recunoscut calificativul profesorului Harasemciuc, adica a disparut orice restrictie in privinta numirii acestuia ca director”, a precizat inspectorul scolar general, Ovidiu Cojocaru.

Prin urmare, dupa luni intregi de contestatii, procese, intrigi si zvonuri, s-a votat, in sfarsit, negru pe alb, ca Harasemciuc sa ia conducerea Scolii 19. „Minunea” nu a tinut insa decat o zi.

„Aici miroase urat”

In curtea Scolii „Al. I. Cuza”, in amestecul de copii si frunze galagioase, un profesor ne spune ca a vazut colective mai unite la scoli din suburbii decat la aceasta in care preda.

„Aici mai toti se cred vedete, au fumuri si pretentii doar pentru ca, vezi Doamne, sunt la o scoala din centru. Dar la noi situatia e urata. Iar situatia asta de provizorat e total nesanatoasa. Stiu ca s-a votat la Inspectorat ca ar trebui pus in functie cel care a castigat concursul, adica Harasemciuc.

Povestea insa nu a fost valabila decat o zi. Aici miroase urat. E clar sustinere politica”, zice acesta.

In acest moment Scoala „Cuza” este condusa de un director interimar, anume de profesorul Vlad Ida, pana ce „instanta isi va spune cuvantul in cazul profesului Harasemciuc”, dupa cum a declarat Brandusa Popescu, inspector scolar adjunct.

Cum de s-a ajuns aici

„Nu se ajungea la povestea asta daca profesoara Sirbu nu contesta concursul si stia sa piarda”, ne spune profesorul Harasemciuc. Totul a pornit dupa concursul de directori din luna mai, cand profesoara Doinita Sirbu a contestat punctajul obtinut si a sustinut ca ar fi fost sicanata de reprezentantul sindicatului.

Pe 12 iunie, Consiliul de Administratie al ISJ a hotarat ca de fapt castigatorul concursului este Harasemciuc. Dupa inca o luna de zile, timp in care „politicul a gasit tot felul de nereguli la dosarul acestuia, s-a constatat ca profesorul nu are calificative valide”, precizeaza si Manole Chiriac, liderul SLI Bacau.

Mai apoi, Radu Ababei, pe atunci inspector scolar general, propune anularea concursului pentru ocuparea postului de director, fapt pentru care Harasemciuc s-a adresat instantei.

Povestea de dupa

In acest moment, toata lumea de la „Cuza” este in instanta. Ambii impricinati sunt in procese, dintre care unul a fost suspendat saptamana trecuta.

„Aici e cam dubioasa treaba. E vorba de un proces in care am cerut eu numirea pe post, care s-a suspendat pana la solutionarea procesului doamnei Sirbu”, povesteste Harasemciuc, adaugand ca, „da, pe 10 octombrie s-a hotarat validarea concursului si numirea mea in post de catre Consiliul de Administratie, lucru care a tinut doar o zi”.

Acesta sustine ca nu mai stie ce sa creada si ce nu. Daca in prima faza era sigur ca e vorba de un amestec al politicului, „acum Cojocaru spune ca a vrut sa ma numeasca pe 4 a zecea, dar a venit a doua zi hotararea de la Tribunal, pe adresa ISJ, cu suspendarea dosarului meu”.

„M-am saturat, dar merg pana la capat pentru a intervenit orgoliul”, promite Harasemciuc. De partea cealalta, Doinita Sirbu anunta ca are „o poveste lunga de spus cand se va termina totul, probabil pe la sfarsitul anului”. Pana atunci, la Scoala 19 ramane aceeasi nebunie.

Conform informatiilor neoficiale, dar care provin din surse foarte credibile, sustinerea Doinitei Sarbu se explica prin prietenia acestuia cu sotia primarului Romeo Stavarache. Asa devine explicabila insistenta lui Stavarache de a o pastra de directoare, insistenta care a depasit limitele legale. Potrivit surselor de mai sus, plecarea lui Ababei de la ISJ a fost determinate (si) de incapacitatea acestuia de a-l impiedica pe Harasmciuc sa devina director la „Cuza”.

Aida PULPAN

Comentarii

  1. Am fost la Scoala A .I.Cuza si nu arata asa era mult mai eleganta dar si acum e dar nu ca in poza. De unde stiu? Uite caci copilul meu este la acea scoala si e mult mai eleganta. Vedeti si rezolvati cu pozele sa nu v-a faceti de ras.

  2. D-na Sarbu o cunosc de cand era la Galati. totce a obtinut si aici numai prin pile, nimik din munca ei. Fara interventii nu e in stare sa obtina, mai bine lasa locul cui i se cuvine si sa steain banca ei.

Adauga un comentariu

*